Făgăduința pentru azi – 26 martie

„Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.” – Psalmii 91:11

Ghepardul, cel mai rapid animal de pe pământ, se poate deplasa cu 95 de kilometri pe oră; spre deosebire de alte „pisici mari”, ghepardul nu rage – totuşi toarce şi scoate sunete înalte, lătrături şi triluri. Poate fi văzut în Africa şi în unele părţi ale Asiei. Dată fiind viteza pe care o poate atinge când îşi urmăreşte prada, dar şi liniştea cu care urmăreşte victima până când îi cade în gheare, acest prădător este unul dintre cei mai periculoşi de pe pământ.

Despre Satana, Biblia spune că „aleargă ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. El are răbdare să ne urmărească şi să ne studieze obiceiurile şi rutina zilnică; el notează direcția în care privim şi locurile unde ne oprim. Stă la pândă şi aşteaptă momentul când suntem cel mai vulnerabili, pentru ca lovitura lui să fie fatală. El ştie să nu facă zgomot şi să se ascundă până când omul îi cade în capcană. Totuşi, noi nu suntem victime atât de sigure cum ar părea la prima vedere. Dacă ne-am afla singuri în calea lui, aşa ar fi, însă noi Îl invităm zi de zi alături de noi pe Acela care, prin simpla prezență, pune pe fugă vrăjmaşul, oricât de disperat ar fi. Indiferent ce ai de făcut astăzi sau unde ar trebui să ajungi, asigură-te că Dumnezeu este deja lângă tine. Dacă nu ai această siguranță, mai roagă-L o dată.

Provocare

Caută pe internet un documentar cu gheparzi sau alte animale din familia felinelor mari. Vezi cum atacă şi aplică metodele la ceea ce face Satana cu omul.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor