Articolul precedentMinden nap…
    Articolul următorNici măcar un câine nu va scheuna

    Făgăduința pentru azi – 28 martie

    „Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.” – Matei 13:43

    Un înger păzitor este rânduit pentru fiecare urmaş al lui Hristos. Aceşti străjeri cereşti îi apără pe cei neprihăniţi de puterea celor nelegiuiţi. Acest lucru l-a recunoscut însuşi Satana atunci când a spus: «Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?»” – Ellen White

    Cât de important este ca, atunci când începem o nouă zi, să ne putem gândi că, orice s-ar petrece, noi avem pe cineva care ne ocroteşte. Ce linişte sufletească simţim când ştim că o persoană de maximă încredere şi capacitate, un înger, este delegat chiar de către Dumnezeu să ne fie alături. Cine nu şi-ar dori un prieten atât de discret şi de serios? Ei bine, chiar şi în zile de sărbătoare avem nevoie de însoțitor şi de ocrotire, din simplul motiv că Satana nu ia pauză de la răutățile lui şi în fiecare clipă încearcă să ne doboare. Cu cât Îl rugăm mai constant pe Dumnezeu pentru însoțire şi ocrotire, cu atât îngerul nostru păzitor va fi mai fericit să țină la distanță ispitele şi armata celui rău. E o zi potrivită să-I mulțumeşti lui Dumnezeu pentru îngerul tău păzitor.

    Provocare

    Ce crezi, ai putea fi şi tu azi pentru cineva, măcar pentru un copil, un fel de înger păzitor?

    Făgăduința pentru azi - 28 martie - 2020. Ce crezi, ai putea fi şi tu azi pentru cineva, măcar pentru un copil, un fel de înger păzitor?
    Daniel Chirileanu
    Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

    Din aceeași categorie

    Două mâini, două picioare

    Orice sistem de a fenta implicarea sau de a susține egoismul ai avea, este momentul să îl dezactivezi. Este un subiect real pentru rugăciune și schimbare. Încă mai putem regreta și cere ajutor.

    Dublă comandă

    Ceea ce trebuie să știm se rezumă la următorul adevăr, cel puțin în ce Îl privește pe Dumnezeu. El vrea să facem propriile noastre alegeri și să ne bucurăm de tot, dar nu dorește să fim nefericiți după bucuria de moment a deciziilor noastre. Pe El asta Îl preocupă foarte mult: fericirea noastră și înainte, și în timpul, și după ce facem ceva.

    Planul B

    Când e vorba de viața noastră reală, profundă, există un singur plan. Nu are rost să căutăm alternative, polițe de asigurare sau precontracte. Singura șansă este să ne încredem în Cel care, încă de pe vremea când noi nu eram de încredere, Îi eram chiar vrăjmași, a semnat cu noi un legământ, un contract de salvare a noastră. Dacă nici această dovadă de iubire nu-i suficientă, atunci ce ar mai putea fi?

    Doi ochi, două urechi, o singură gură

    Mântuitorul obișnuia să spună: „Cine are urechi de auzit să audă și cine are ochi să vadă.” A vedea și a auzi presupun voință, alegere. Alege în această zi să vezi și să asculți mai cu atenție! Îndreaptă privirea ta chiar în direcția în care ți-e incomod să privești, spre cei mai lipsiți ori mai nefericiți decât tine. Ascultă-i chiar și pe cei care te enervează...

    Publicate astăzi

    Două mâini, două picioare

    Orice sistem de a fenta implicarea sau de a susține egoismul ai avea, este momentul să îl dezactivezi. Este un subiect real pentru rugăciune și schimbare. Încă mai putem regreta și cere ajutor.

    Sceptrul

    Era o piesă perfectă? Nicidecum, dar, cu siguranță, creativă și acceptabilă, poate chiar reprezentativă pentru etosul acelei provincii. Întrucât Butterworth a fost solicitat să-și folosească îndemânarea pentru această sarcină importantă, el a făcut tot ce i-a stat în putință.

    Dragostea frățească

    Soluţia disensiunilor dintre copii constă în manifestarea iubirii adevărate, care vine dintr-o legătură apropiată cu Dumnezeu, care este sursa iubirii. Puterea care vine din unitate este importantă, dar nu este suficientă. Iubirea lui Dumnezeu este soluţia completă. Caut-o şi astăzi!

    Îndemnuri către bunici

    Binecuvântează, Doamne, toți bunicii pentru a fi exemple bune pentru nepoții lor! PROVOCARE: Fă-ți astăzi timp pentru nepoți! Dacă sunt departe, vorbește cu ei la telefon și cere-I lui Dumnezeu să te folosească pentru a-i îndruma către El!

    Sátán utolsó hadjárata

    „Fiacskáim, itt az utolsó óra, és amint hallottátok, hogy az antikrisztus eljő, így most sok...