„Ştiu că Tu poți totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – Iov 42:2
Urmează vijelie sau furtună dacă: pisicile aleargă repede spre casă, şoriceii se grăbesc spre ascunzători, albinele se întorc mai devreme la stup, iar licuricii luminează mai puternic decât de obicei. Lumea animală pare a fi dotată cu nişte simțuri speciale. Unele animale parcă intuiesc apropierea unei calamități şi caută adăpost. Ființele de lângă noi au simțuri foarte dezvoltate, pe care Însuşi Creatorul le-a pus între capacitățile lor tocmai pentru a le ajuta să se protejeze, să supraviețuiască şi chiar să-i salveze pe oamenii receptivi la aceste semnale.
Şi ființa noastră are anumiți senzori care ne transmit că suntem într-o zonă periculoasă. Atunci când vedem ceva nepotrivit, atunci când ne trece prin minte un gând imoral şi atunci când cineva ne propune vreo faptă reprobabilă, noi simțim emoția pericolului, iar conştiința noastră dă semnale de alarmă. Depinde de noi dacă reacționăm potrivit cu acele semnale sau le ignorăm ori chiar le estompăm în mod voit. Semnalele vor rămâne, dar capacitatea noastră de a fi conştienți de ele se va diminua. Este nevoie să cerem reascuțirea acelor simțuri prin ajutorul lui Dumnezeu.
Provocare
Notează astăzi în ce fel conştiința ta te va avertiza cu privire la anumite pericole. Fii receptiv la semnale.