Făgăduința pentru azi – 18 aprilie

„Domnul Dumnezeu este (…) ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie.” – Ţefania 3:17

„Domnul Hristos a făgăduit ajutorul Său, dar nu ne-a scutit de efort. Atunci când, sprijinindu-te pe Hristos, Ajutorul nostru, ai făcut tot ce ai putut, primeşte cu bucurie rezultatele.” – Ellen White

De multe ori, ne dorim să-i facem mândri sau măcar bucuroşi pe cei dragi ai noştri – părinţi, parteneri, copii etc. Considerăm că reuşitele noastre şi inteligenţa ar fi ingredientele care contează. În realitate, atât pentru cei din familie, cât şi pentru Tatăl din cer valorează ceea ce suntem noi. Pentru că suntem iubiţi, valoarea stă în inima celui ce ne acordă iubirea, şi nu în capacităţile noastre, necondiţionat. Prin urmare, dacă noi am putea să avem încredere în Cel ce ne iubeşte, nu am mai pune pe primul loc performanţele, ci relaţia. În orice zi, chiar şi azi, avem opţiuni – fie să încercăm fapte de eroism, fie să petrecem timp cu Dumnezeu. Măsura în care Îl cunoaştem va determina alegerile noastre.

Provocare

Aminteşte-ţi ce diplome sau premii ai primit până acum. Pentru ce ai primit cel mai important premiu? Ai dezvoltat acel domeniu mai mult decât pe celelalte?

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor