Făgăduința pentru azi – 20 mai

„Domnul este partea mea de moştenire…, de aceea nădăjduiesc în El.” – Plângerile 3:24

Fructele de lotus (o plantă acvatică, în Antichitate considerată sacră) sunt purtate de râuri. Seminţele pot pluti foarte mult timp, chiar şi 1 000 de ani, înainte de a germina. După un drum incredibil de lung, ele pot da naştere unei alte plante.

Uneori considerăm o pierdere de timp să citim şi să recitim Biblia la rând. Dar, fără să realizăm prea bine, cuvintele Scripturii, făgăduinţele şi poruncile sunt ca nişte seminţe de lotus. Vor pluti o vreme prin apele experienţelor noastre şi când o nevoie va crea momentul propice, acestea vor da naştere la o încurajare sau la o idee de orientare prin decizii potrivite. Niciun cuvânt nu rămâne fără rod. De aceea este foarte indicat să citim şi să recitim cuvinte inspirate. Ele se vor depozita în inima noastră, iar, la vreme de nevoie, vor ieşi la suprafaţă, chiar atunci când nimeni nu ne va putea fi alături sau nu va şti ce să ne spună. Nu există ceva mai valoros din care să ne putem alimenta în fiecare zi decât Cuvântul lui Dumnezeu. Energia şi discernământul, răbdarea şi sentimentele noastre au nevoie de această sursă de hrană curată, sănătoasă şi sigură. Avem nevoie de câteva minute la începutul fiecărei zile în care să ne aşezăm în faţa acestui Cuvânt, şi vom aduna putere pentru alergarea zilei întregi. Nu este o obligaţie, ci e cea mai mare oportunitate pe care o avem.

Provocare

Nu pleca din casă până când nu citeşti măcar o pagină din Biblia ta.

Comentariile sunt închise

Devotionale Audio

Făgăduința pentru azi - 20 mai - Devoțional tineri. Nu pleca din casă până când nu citeşti măcar o pagină din Biblia ta. pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.