„Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu şi slava neamurilor ca un pârâu ieşit din matcă (…) şi veţi fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi.” – Isaia 66:12
Ursul koala nu bea niciodată apă. Necesarul hidric şi-l asigură din frunzele de eucalipt. În limba populaţiei aborigene, koala înseamnă „fără apă”. Un koala nou-născut are mărimea unui bob de fasole şi greutatea de 3 grame.
Pentru fiecare dintre noi, ca şi pentru orice fiinţă din universul Său, Creatorul a conceput un mod de funcţionare şi un plan de resurse pentru existenţă. Cum ar fi fost dacă toate fiinţele trebuiau să se hrănească din aceeaşi resursă şi cu acelaşi fel de hrană? În măreţia Lui, ne-a făcut diferiţi şi potriviţi ca să convieţuim. Unele calităţi pot părea ciudate, altele pot provoca dileme şi întrebări. Nu ştim cu exactitate cât înţeleg animalele din ceea ce se petrece cu ele sau în jurul lor, aşa cum nu ştim pe deplin nici măcar ce se întâmplă cu noi. Vor fi lucruri şi detalii pe care le vom descoperi în viitor, aici, pe pământ, sau după începerea vieţii în Împărăţia lui Dumnezeu. Important pentru noi este să înţelegem cât de mult putem specificul vieţii noastre şi să aplicăm acele principii care ne vor păstra cât mai bune condiţiile de funcţionalitate şi existenţă. Sfaturile şi chiar regulile oferite de Creatorul nostru nu sunt restrictive, ci ne protejează şi ne asigură o viaţă deplină. E momentul să-ţi verifici stilul de viaţă.
Provocare
Ţine minte şi consumă astăzi doi litri de apă proaspătă şi curată.