Făgăduința pentru azi – 6 iunie

    „Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” – Romani 8:26

    „Ca Mijlocitor al nostru, lucrarea Sa este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu ca fii şi fiice ale Sale. Hristos mijloceşte în favoarea acelora care L-au primit. Lor le dă putere, în virtutea propriilor Sale merite, de a deveni membri ai familiei imperiale. ” – Ellen White

    Lucrarea de mijlocire nu se termină aici. Şi Duhul lui Dumnezeu face o lucrare importantă de mijlocire, doar că în sens invers; dacă Mântuitorul mijloceşte pentru noi la Tatăl, Duhul mijloceşte pentru Tatăl la inima noastră şi la gândul nostru. În timp ce Mântuitorul face apel la sângele Său ca răscumpărare – chiar dacă Tatăl ne iubeşte la fel de mult, dar e nevoie de acest proces în faţa universului – cu noi şi inima noastră lucrurile stau mult mai complicat. Noi nu putem fi obligaţi să Îl dorim pe Dumnezeu şi nici măcar să dorim viaţa veşnică. Avem nevoie să fim convinşi cu privire la binele nostru şi la planul de salvare pentru noi. Suntem şi decăzuţi, dar şi orgolioşi. Noi primim cu greu darul iertării şi este nevoie de cineva care să ne deschidă ochii și să ne vedem starea, pentru ca apoi să dorim mântuirea. Duhul face această lucrare cu greu, „cu suspine negrăite”. Oare am putea să nu mai fim atât de încăpăţânaţi şi orgolioşi?

    Provocare

    Uşurează-I astăzi sarcina Duhului Sfânt. Roagă-te din proprie iniţiativă pentru o legătură mai strânsă cu Mântuitorul. Ajută şi pe altcineva să facă acest lucru.

    Făgăduința pentru azi - 6 iunie - 2020. Uşurează-I astăzi sarcina Duhului Sfânt. Roagă-te din proprie iniţiativă pentru o legătură mai strânsă cu Mântuitorul. Ajută şi pe altcineva să facă acest lucru.
    Daniel Chirileanu
    Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

    Din aceeași categorie

    Avion de croazieră cu patru motoare

    Există unele lucruri pe care ni le-am putea achiziționa, însă nu ne-ar folosi la nimic, poate doar pentru satisfacerea orgoliului. Poți avea în garaj un Ferrari, dar să nu ai șosele ca să beneficiezi de capacitățile mașinii. Prin urmare, dacă ne putem controla pornirile de grandomanie, vom face și vom cumpăra pentru noi ceea ce se potrivește statutului, dar și posibilităților din contextul în care trăim. Hai să nu înmulțim numărul snobilor, ci mai bine să fim chibzuiți!

    Autostrada cu patru benzi de mers

    Când alegem lucrurile facile și aparent foarte rapid de obținut, să ne întrebăm mai întâi care ar putea fi capcanele din spatele acestor avantaje. Nu întotdeauna ceva ușor de obținut sau de făcut este rău, dar, în general, dacă Satana pregătește vreo capcană, în mod sigur nu va face un drum prea îngust către ea, ci cu siguranță o autostradă cu cât mai multe benzi. El are interesul să nu facem eforturi prea mari până când ajungem la distrugere; după ce am pornit și nu ne mai putem întoarce prea ușor, el ne va încuraja să ne grăbim cât mai mult. Pe calea cea îngustă nu va fi atât de ușor, însă poate fi frumos și interesant dacă din experiența noastră face parte și Cel ce știe cel mai bine drumul, pentru că a mers înaintea noastră pe el.

    Patru stele ale generalului

    Erau câteva lucruri pe care ucenicii le-au pierdut din vedere. Din moment ce El, Învățătorul, Își punea viața în mâinile Tatălui ceresc dimineața când Se ruga, încă înaintea apariției zorilor, avea totală încredere în ocrotirea divină. Iar al doilea lucru era acela că, dacă ajungea într-o situație complicată, El știa că poate să ceară ajutor chiar și împotriva furiei naturii. Când te încredințezi lui Dumnezeu, El poate să te scape.

    4K

    Înțeleptul ține pasul cu evoluția lucrurilor, dar evită să facă din aroganță și spoială filozofia lui de viață. Nu trebuie să umbli ponosit pentru a trăi onest, dar în mod sigur nu avem niciun avantaj dacă purtăm mască. Orice mască aduce cu sine sentimente de teamă și vinovăție.

    Publicate astăzi

    Avion de croazieră cu patru motoare

    Există unele lucruri pe care ni le-am putea achiziționa, însă nu ne-ar folosi la nimic, poate doar pentru satisfacerea orgoliului. Poți avea în garaj un Ferrari, dar să nu ai șosele ca să beneficiezi de capacitățile mașinii. Prin urmare, dacă ne putem controla pornirile de grandomanie, vom face și vom cumpăra pentru noi ceea ce se potrivește statutului, dar și posibilităților din contextul în care trăim. Hai să nu înmulțim numărul snobilor, ci mai bine să fim chibzuiți!

    Lumina cerească

    De ce să nu ne preocupăm, dimineața devreme, înainte de munca fiecărei zile, să petrecem timp fără grabă conectați la Sursa luminii cerești? Celor care fac așa, Dumnezeu le-a promis călăuzire în viață.

    Toleranţa

    Astăzi ne putem dezvolta toleranţa, dacă ne înfruntăm responsabilităţile cu încredere în Dumnezeu, în promisiunile Lui şi dacă ne rugăm până primim binecuvântările Lui.

    Sfatul nelegiuit dat de mamă

    Doamne, învață-ne înțelepciunea și bunătatea Ta și ajută-ne să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru, îndreptându-i spre Tine! PROVOCARE: Când ți se cere sfatul, gândește-te ce ar spune Isus dacă ar fi întrebat în locul tău!

    A fiatalok Isten eszközei

    „Jó a férfiúnak, ha igát visel ifjúságában.” (Siral 3,27)„Isten fiatalokat hív, akik ifjúságuk lendületével és...