„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” – 1 Petru 5:7
Umbra cea mai lungă o are vulcanul Pico de Teide de pe insula Tenerife (3 718 m înălţime). La apus de soare, umbra se întinde pe o lungime de 200 de kilometri. Se pare că umbra îşi stabileşte dimensiunile în funcţie de distanţa obiectului faţă de sursa de lumină; cu cât lumina este mai departe, cu atât umbra se lungeşte. Este o parabolă interesantă.
Dacă am considera că lumina pentru noi este Dumnezeu, am putea spune că cel care se îndepărtează de El proiectează o umbră din ce în ce mai mare. Există oameni care ne impresionează prin influenţa lor; ne uimesc atât de tare, încât nici măcar pe Dumnezeu nu Îl mai putem zări din pricina lor. Ei bine, dacă cineva devine atât de impresionant, încât Îl acoperă chiar şi pe Dumnezeu, acel om nu este într-o relaţie prea apropiată cu El. Un credincios autentic lasă lumina să treacă dinspre Hristos către ceilalţi oameni. Întreabă-te astăzi tu câtă umbră faci?
Provocare
Priveşte cu atenţie la persoanele care vor să impresioneze cu evlavia lor şi cu modestia lor. Vezi cine te impresionează foarte mult cu citate şi lecţii de perfecţiune. Nu-i respinge pe acei oameni, dar priveşte mai cu atenţie la viaţa lor.