„Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!” – Isaia 35:10
De obicei, păsările migrează în stoluri, iar păsările în vârstă zboară în faţă conducând stolul, predând ştafeta generaţiilor tinere. Totuşi, unele păsări migrează singure. Se pare că aceste păsări au un fel de busolă internă, cu ajutorul căreia se orientează.
Poate că eşti o persoană foarte sociabilă şi te atrag grupurile, îţi doreşti să aparţii unei colectivităţi. Dacă este aşa, atunci fii cu mare atenţie la cei de lângă tine, învaţă lecţii de la ei, ascultă experienţele lor şi foloseşte-le pentru a nu trece prin ceva rău. Dacă eşti cumva o persoană solitară și îţi place să te retragi şi să petreci timp în singurătate, află că nu e o boală, ci un fel de a fi la fel de normal ca şi sociabilitatea. Ai grijă şi într-o situaţie, şi în alta. Dacă eşti o persoană sociabilă, atenţie mare să nu fii foarte uşor de influenţat într-o direcţie rea. Dacă eşti o persoană solitară, nu te izola în mod voit, insistent, din comoditate, doar pentru că nu vrei să depui puţin efort să comunici. Vei dezvolta egoismul în acest fel. Calea de mijloc este cea mai bună.
Provocare
Fă astăzi ceva opus firii tale; dacă eşti solitar, caută să te întâlneşti cu un grup mai mare. Dacă eşti o persoană sociabilă, încearcă să petreci puţin timp numai cu tine.