„«Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde».” – Ieremia 29:11
Distanţa de la Pământ la Lună este măsurată cu un laser gigantic, a cărui rază este reflectată de nişte oglinzi plasate pe solul lunar. Astfel, s-a constatat că, în fiecare an, luna se îndepărtează de noi cu 5 centimetri.
Teoretic, noi suntem atât de departe de centrul sistemului nostru solar, ca să nu mai vorbim de centrul universului, unde presupunem că ar locui Dumnezeu. Dar, în realitate, distanţa dintre noi şi Tatăl nostru ceresc este cea mai mică distanţă posibilă. Iar atunci când apare o distanţă, aceasta apare din pricina noastră, şi nu din cauza Lui. Noi suntem cei care ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne simţim stingheri când intenţionăm să facem ceva rău şi nu ne place ca El să fie lângă noi atunci când comportamentul nostru este mai puţin creştinesc. Pentru că ne respectă libertatea şi spaţiul, Dumnezeu rămâne în afara perimetrului părăsit de noi, aşteptând să ne revenim şi să ne întoarcem la El. Există şi situaţii când noi ne îndepărtăm de El prin păcatul nostru şi nu mai avem putere să revenim prin forţele noastre la El, aşa că vine în ajutorul nostru; la strigătul nostru de ajutor, Se apropie şi ne readuce în cercul Său de protecţie şi prietenie. Nu-i aşa că avem un Dumnezeu minunat?
Provocare
Când va veni seara, ieşi din casă singur sau împreună cu cineva şi priveşte constelaţiile. Imaginează-ţi cât de departe ar fi Dumnezeu dacă nu alegea să locuiască lângă noi, în inima noastră.
