Făgăduința pentru azi – 3 august

    „Lucrul acesta nu se face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor.” – Zaharia 4:6

    În Los Angeles există mai puţine persoane decât automobile scumpe. Pentru fiecare zece persoane există un loc de distracţie. Cu toate acestea, procentul de oameni fericiţi nu este mai mare decât într-un orăşel din Africa. Dimpotrivă. Unde mai pui că şi gradul de poluare creşte zilnic peste limita unui trai confortabil.

    Este destul de cunoscut faptul că nu averea sau confortul aduce fericirea. În mod paradoxal, cu cât avem mai puţine lucruri, cu atât ne acordăm mai multă atenţie nouă şi celorlalţi, iar stresul posesiunilor materiale este cu mult mai mic. Nici sărăcia nu este un producător de fericire. Deci între starea de fericire şi bogăţie sau sărăcie nu este o legătură directă. Pacea şi satisfacţia interioară sunt rezultatul relaţiei noastre cu Dumnezeu în primul rând şi apoi al relaţiei noastre cu ceilalţi. Prin urmare, dacă ne dorim împlinire sufletească, trebuie să cultivăm această legătură. Putem petrece mai mult timp rugându-ne şi contemplând opera de creaţie a lui Dumnezeu; putem avea iniţiativa unei părtăşii cu semenii noştri, să-i ascultăm şi să le fim aproape. Nimic nu se compară cu acest fel de fericire, iar asta nu se poate cumpăra cu nimic.

    Provocare

    Fă o verificare a lucrurilor tale şi vezi ce lucruri ai pe care nu le foloseşti niciodată, chiar dacă sunt în condiţii foarte bune, poate chiar nou-nouţe. Oferă cuiva care e mai în lipsă decât tine.

    Făgăduința pentru azi - 3 august - 2020. Fă o verificare a lucrurilor tale şi vezi ce lucruri ai pe care nu le foloseşti niciodată, chiar dacă sunt în condiţii foarte bune, poate chiar nou-nouţe. Oferă cuiva care e mai în lipsă decât tine.
    Daniel Chirileanu
    Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

    Din aceeași categorie

    Triunghiul Bermudelor

    O zicere înțeleaptă spune următorul lucru: „Nu te duce pe terenul lui Satana pentru că nu știi ce va face cu tine.”

    Triunghiul echilateral

    Un bine, oricât de subiectiv ar fi, este neprețuit; trebuie doar să nu dăuneze cuiva gestul făcut de noi, în rest, grija noastră e aceea de a face totul pe deplin. Exemplul perfect este Mântuitorul nostru, care a făcut bine chiar și vrăjmașilor Lui.

    Trepiedul

    Întreabă-te dacă tu ești pentru cineva un punct de sprijin. Sunt persoane care au curajul să apeleze la tine când le e greu? Ce faci de obicei? Ajuți sau te eschivezi? Dar Dumnezeu, El știe că Îi ești recunoscător? I-ai spus acest lucru? Spune-I simțămintele tale! Îi face plăcere să audă din gura și din inima ta mulțumirea.

    Trei solii îngerești

    Dacă citești și te frămânți, încă nu-i târziu, ia o decizie corectă! Recitește cele Trei Solii Îngerești din Apocalipsa 14. Meditează mai mult la semnificația mesajului și consideră că trebuie să iei o decizie.

    Publicate astăzi

    Triunghiul Bermudelor

    O zicere înțeleaptă spune următorul lucru: „Nu te duce pe terenul lui Satana pentru că nu știi ce va face cu tine.”

    Salvat de o întâlnire de comitet

    Când ne începem ziua, să ne străduim să-L punem pe Dumnezeu în locul cuvenit. Doar făcând astfel îngerul Domnului își va așeza tabăra în jurul nostru și ne va păzi de orice rău.

    Rănile trecătoare

    Roagă-te astăzi ca Dumnezeu să te ajute să fii un prieten bun şi să-ţi dea destulă înţelepciune să poţi discerne prietenul adevărat de cel fals. Influenţa unui prieten poate fi atât de mare încât să-ţi compromită propria mântuire.

    Mi-ar plăcea ca biserica mea să (mă) cunoască

    Roagă-te pentru un tânăr pe care îl cunoști deja! PROVOCARE: Ia-ți timp să stai de vorbă cu un tânăr pe care nu-l cunoști!

    A menny hibátlan igazgyöngye

    „Ismét hasonlatos a mennyek országa a kereskedőhöz, aki igazgyöngyöket keres.” (Mát 13,45)
 
„Az értékes igazgyöngy:...