Făgăduința pentru azi – 29 august

„La vremea îndurării te voi asculta şi în ziua mântuirii te voi ajuta.” – Isaia 49:8

„El, a cărui cunoaştere este fără margini, care vede toate în creaţia Sa şi care conduce totul prin voinţa şi cuvântul Său, poate şi va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să lumineze în inimile noastre.” – Ellen White

Noi cerem mereu diverse lucruri şi intervenţii din partea lui Dumnezeu. Ne dorim promptitudine de fiecare dată, iar dacă se conturează o întârziere, intrăm în panică. Considerăm că ori n-a auzit rugăciunea, ori nu vrea să ne răspundă sau chiar nu poate. Nimic mai greşit. El aude chiar şi rugăciunile nerostite, cele pe care le avem doar în gândul nostru; mereu vrea să răspundă şi nu există vreo rugăciune pe care El să o ignore, iar în ce priveşte puterea, nici nu se pune problema. Dar limita pe care o are Dumnezeu ţine de oportunitate şi de binele nostru. El nu va face vreodată ceva prin care să ne rănească, nici măcar printr-un răspuns la o cerere de-a noastră. Planul Lui suprem este să ne dea mântuirea, iar toate celelalte etape din viaţa noastră se subordonează acestui obiectiv. Dacă ai impresia că se petrece o întârziere sau o tăcere din partea Lui, aminteşte-ţi că e posibil să nu vezi întregul tablou, dar fii sigur că El va răspunde în cel mai bun mod cu putinţă pentru tine.

Provocare

Poţi să te rogi şi pentru ceva concret, dar roagă-te în special pentru răbdare şi încredere în răspunsurile Lui.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor