Articolul precedentMultitasking cu Dumnezeu
    Articolul următorA douăzeci și cincea zi

    Făgăduința pentru azi – 31 august

    „«Dar te voi vindeca şi îţi voi lega rănile», zice Domnul.” – Ieremia 30:17

    În vechime se ştia că unui om care are febră este bine să i se dea ceai de coajă de salcie. Leacul era foarte eficient, deşi nu se ştia că medicamentul era un fel de aspirină lichidă. Ceaiul respectiv conţinea acidul acetilsalicilic, ceea ce înseamnă de fapt aspirina de azi.

    Gândeşte-te că evoluţia medicinei s-a făcut foarte lent şi cu precădere în laboratoarele moderne s-au descoperit şi dezvoltat medicamentele cunoscute. Dar, înainte de medicina modernă, omenirea a trăit vreo câteva mii de ani, şi totuşi, în multe cazuri, media de vârstă era destul de înaintată. Care este explicaţia? Cum se tratau bolile din acele vremuri? Istoricii prezintă frânturi şi uneori e greu să înţelegem procesul respectiv.

    Cert este că Dumnezeu, folosindu-Se de instinctul omului sau de curiozitatea lui de a încerca diverse lucruri, l-a îndreptat spre soluţiile şi tratamentele naturale. În bunătatea Lui, ne-a înconjurat cu absolut tot ce avem nevoie. Din nefericire, acţiunile noastre au grăbit procesul de degradare a planetei şi implicit al fiinţei noastre, iar Dumnezeu a grăbit şi El ritmul descoperirilor în domeniul vindecării. Însă, în toate situaţiile, El ne aşteaptă cu vindecarea pe toate planurile. Rugăciunea Îi dă ocazia să intervină vindecător.

    Provocare

    Caută o agendă medicală sau un manual de fitoterapie şi vezi ce remedii naturale poţi folosi în locul unor medicamente cu efecte secundare toxice.

    Făgăduința pentru azi - 31 august - 2020. Caută o agendă medicală sau un manual de fitoterapie şi vezi ce remedii naturale poţi folosi în locul unor medicamente cu efecte secundare toxice.
    Daniel Chirileanu
    Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

    Din aceeași categorie

    Șase sticle într-un bax

    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu... că a dat pe Fiul Său. Pentru că Dumnezeu te iubește, nu te vinde, ci plătește un preț nemăsurat pentru tine. Tu realizezi ce reprezinți în acest univers?

    Bateria de șase volți

    Noi suntem întru totul dependenți de sursa noastră de putere; despărțiți de Dumnezeu nu putem face nimic, „în El avem viața, mișcarea și ființa”.

    Șase personaje în căutarea unui autor

    Cu adevărat protejat este doar cel ce își bazează deciziile și cunoașterea pe inspirația divină. Călăuzirea Duhului este un dar prețios, pe care îl putem primi dacă îl cerem.

    6! 6! Vine Poliția!

    Înaintea lui Dumnezeu, toate lucrurile sunt descoperite. Ar fi inutilă preocuparea de a ascunde. Mai potrivită este atitudinea descrisă în cuvintele: „Ferice de cel ce nu-și ascunde fărădelegea!”

    Publicate astăzi

    Șase sticle într-un bax

    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu... că a dat pe Fiul Său. Pentru că Dumnezeu te iubește, nu te vinde, ci plătește un preț nemăsurat pentru tine. Tu realizezi ce reprezinți în acest univers?

    Credința lui Rahav

    Mă rog ca tu și cu mine, la fel ca Rahav, să ne hotărâm să avem încredere în făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să putem avea și noi o credință neclintită ca a ei.

    Împarte-ţi pâinea!

    Fă un tur mintal asupra felului în care Dumnezeu ţi-a purtat de grijă de-a lungul anilor. Un mod de a-I mulţumi este să împărţi ceea ce ai cu cineva care este într-o situaţie mai dezavantajată decât tine. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede şi slava Domnului te va însoţi”.

    Unul dintre noi

    PROVOCARE: Îndepărtează prejudecățile și gândurile negative față de cei din comunitate pentru a lăsa loc empatiei să acționeze!

    Szombat vagy vasárnap?

    „Harmadik angyal is követte azokat, mondván nagy szóval: Ha valaki imádja a fenevadat és annak...