Făgăduința pentru azi – 9 septembrie

„De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.” – 1 Cronici 29:12

De ce se zbate ochiul? Lipsa calciului din organism, a magneziului şi a potasiului provoacă apariţia unor spasme musculare necontrolate. Acestea mai pot fi cauzate şi de o oboseală musculară şi pot apărea atât la nivelul ochilor, cât şi în alte zone ale organismului.

Adesea efectele au cauze directe, dar există şi situaţii în care nu se poate stabili o legătură decât dacă parcurgi nişte paşi înapoi. Unele dereglări sau incidente sunt determinate de o întâmplare mai veche şi nu neapărat de ultimul act dinainte de a deveni vizibil efectul. În ce priveşte aspectul spiritual al vieţii, aproape întotdeauna căderile sunt un proces care a început cu un anume timp înainte şi, pe neobservate, a produs modificări importante până la manifestarea vizibilă, spectaculoasă.

Pentru ca optica noastră spirituală să rămână curată şi pentru ca discernământul nostru să nu se abată de la voia lui Dumnezeu, trebuie să fim hrăniţi cu acele învăţături ce menţin claritatea principiilor sănătoase. Dacă vom înceta să mai citim Cuvântul sau să mai avem legătură cu mesajele spirituale şi cu părtăşia celor de o credinţă cu noi, vom simţi că se stinge în noi dorinţa de a face eforturi spirituale şi va dispărea plăcerea de a avea preocupări de acest fel.

Provocare

Analizează activităţile tale spirituale; vezi ce lipseşte din ceea ce altădată te menţinea interesat de Dumnezeu. Reîncepe acel lucru.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor