Făgăduința pentru azi – 15 septembrie

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” – Matei 11:29

Nisipul umed cântăreşte mai puţin decât nisipul uscat. Explicaţia este una simplă: la acelaşi volum, apa cântăreşte mai puţin decât piatra din care provine nisipul. E o chestiune de valori specifice gravimetrice.

Deşi paradoxal, ceea ce pare a fi o problemă – oboseala – se poate trata cu oboseală. Există o vorbă populară: „Cui pe cui se scoate.” În ciuda lipsei de logică, Dumnezeu ştie că unele probleme pot fi soluţionate dacă cel puţin la început situaţia se agravează. O afecţiune medicală, spre exemplu, pentru a fi vindecată chirurgical, mai întâi va crea o rană, apoi, prin rana deschisă, va avea loc intervenţia vindecătoare. Cu toate acestea, aproape oricine acceptă o operaţie pentru a se vindeca de ceva mai grav. Când simţim că suntem nefericiţi sau ducem lipsă de lucruri materiale, se întâmplă ca Dumnezeu să ne conducă la unele persoane ce se află într-o situaţie şi mai dificilă decât suntem noi. Atunci vedem, comparăm şi ajungem la concluzia că noi suntem chiar binecuvântaţi. Simplul fapt că altcineva este într-o situaţie mai grea ne ajută pe noi. La fel se întâmplă şi atunci când ne simţim epuizaţi. Ni se cere să depunem un efort cu mult mai mare decât cel pe care suntem dispuşi să-l depunem şi observăm că astfel am realizat ceva ce rezolvă stresul nostru pentru mai mult timp. În înţelepciunea Lui, Dumnezeu ne conduce spre rezolvări mult mai de durată şi mai consistente decât am visa noi. Trebuie doar să acceptăm soluţiile Lui.

Provocare

Vezi dacă e cineva căruia îi este mai greu decât îţi este ţie acum; ajută la soluţionarea problemei. Vei vedea că îţi va fi mai uşor şi ţie.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor