Făgăduința pentru azi – 16 septembrie

„Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” – Psalmii 5:12

Stratul de ozon care protejează Pământul este mereu subţiat prin folosirea freonului la diferite instalaţii şi dispersarea lui în atmosferă. Dacă acest factor ar fi controlat şi redus, atmosfera are capacitatea de a se reface într-un timp relativ scurt. În general, instalaţiile de frig şi aer condiţionat produc cele mai mari emisii de freon prin pierderile ca urmare a defecţiunilor.

Când Îi cere lui Dumnezeu să-l ocrotească, omul face acest lucru recunoscându-L ca stăpân sau prieten. Relaţia pe care o agreează omul Îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să aducă binecuvântări ca şi cum ar face acest lucru pentru cineva din familia Lui. Fără a avea o relaţie conştientă cu Dumnezeu, noi Îl limităm mult în acţiunile Lui şi Îl oprim din binecuvântările pe care ar fi dispus să ni le ofere. El nu face părtinire sau favoritisme, binecuvântându-i pe cei care Îi sunt credincioşi, ci, respectând dreptul nostru de alegere, El nu poate aduce fără solicitarea sau acordul nostru nimic, nici măcar lucrurile bune. Altfel, acuzatorul de Satana L-ar învinui că nu respectă liberul-arbitru al omului. Deci, dacă îţi doreşti binecuvântare şi ocrotire, spune-I lui Dumnezeu acest lucru explicit, nu pentru că El nu ştie, ci pentru că trebuie să ştie şi toţi ceilalţi martori din univers.

Provocare

Vezi ce aparat din casa ta funcţionează cu defecţiuni. Repară-l. Orice aparat defect produce efecte asupra mediului şi bugetului tău.

1 comentariu
  1. Alina S spune

    AVEAM NEVOIE DE UN ASA MESAJ INCURAJATOR.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată

Devotionale Audio

Făgăduința pentru azi - 16 septembrie - Devoțional tineri. Vezi ce aparat din casa ta funcţionează cu defecţiuni. Repară-l. Orice aparat defect produce efecte asupra mediului şi bugetului tău. pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.