„Când umblu în mijlocul strâmtorării (…), dreapta Ta mă mântuieşte.” – Psalmii 138:7
Când gâsca din fruntea stolului oboseşte, ea nebeneficiind deloc de curentul ascendent, se retrage în mijlocul formaţiei pentru a se odihni şi o altă gâscă îi ia locul din faţă. Rând pe rând, celelalte păsări preiau rolul de deschizător de drum, iar după o perioadă, schimbul se produce din nou şi pasărea obosită beneficiază de ocrotirea din centrul stolului, unde trebuie doar să se menţină în zbor, curenţii fiind înfruntaţi de celelalte.
Ai avut momente când ai simţit că nu mai poţi? Ai simţit că vei renunţa pentru că te-au lăsat puterile sau te copleşeau responsabilităţile? Probabil că lângă oboseală a venit şi sentimentul de singurătate. Cum ai făcut atunci? Te-ai aruncat în gol? Sau a existat cineva care a simţit că nu mai poţi şi s-a oferit să te înlocuiască? Întreabă-te şi altfel: Tu i-ai înlocuit pe alţii când ai simţit că nu mai pot? Ai avut atât de multă sensibilitate încât să simţi? Azi ai o ocazie să porţi povara cuiva obosit. E posibil să nu îţi fie prea uşor, dar gândeşte-te cât de mult te ajută pe tine sprijinul cuiva, atunci când simţi că nu mai poţi.
Provocare
Uită-te la părinţii tăi sau la persoanele care poartă responsabilităţi în anturajul tău. Vezi dacă cineva dă semne de oboseală şi preia-i pentru un timp povara sau o parte din aceasta!