Făgăduința pentru azi – 2 octombrie

„Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.” – Psalmii 46:1

În lumea plantelor, locul întâi pentru „inteligență” s-ar putea acorda plantelor cățărătoare. Tulpinile lor șerpuiesc și se încolăcesc în căutarea punctelor de sprijin. Unele folosesc ventuze, altele fac noduri. Floarea-suferinței poate face mai multe tipuri de noduri, de la cele simple la cele mai complicate.

Aproape toată viața noastră căutăm un adăpost. Vrem să fim la adăpost când vine noaptea sau furtuna, căutăm adăpost când se dezlănțuie furia cuiva sau alt fel de pericol. În domeniul vieții spirituale, situațiile în care avem nevoie de adăpost sunt și mai multe. Ne adăpostim din fața suferinței, a necunoscutului și a ispitelor. Ne adăpostim de răutatea lui Satana și de furia lui disperată. Adăpostul este în mâinile Tatălui ceresc. A fi la adăpost presupune să alegem acest lucru și să stăm la umbra Lui. De obicei, perioadele de senin și lipsite de probleme ne fac să neglijăm legătura cu El, dar suferința și dificultățile ne leagă parcă într-un mod nevăzut de brațul Lui. În plus, El veghează discret la fiecare pas și atunci când apare nevoia sau pericolul Se așază ca scut lângă noi. Astăzi, dacă va apărea o nevoie, în mod sigur va fi acolo.

Provocare

Ai plante acasă? Dacă da, îngrijește-le cu atenție. Dacă nu, adu o plantă frumoasă acasă.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor