Făgăduința pentru azi – 17 octombrie

„Încredințează-ți soarta în mâna Domnului și El te va sprijini!” – Psalmii 55:22

„Noi putem cere multe de la binevoitorul nostru Tată ceresc. Pentru noi sunt rezervate binecuvântări mari. Ne putem încrede în El și, făcând astfel, proslăvim Numele Lui. Chiar dacă suntem biruiți de vrăjmaș, nu suntem lepădați, părăsiți și respinși de Dumnezeu.” – Ellen White

În general, noi venim înaintea lui Dumnezeu cu situații și nevoi punctuale. Apare o problemă și vrem să o rezolvăm, apoi să Îl lăsăm în pace pe Dumnezeu până la următoarea nevoie. Dar pentru El toată viața noastră este importantă și are planuri pe termen lung cu noi, nu doar în anumite secvențe din existența noastră. El Și-ar dori ca noi să ne bazăm pe sprijinul și călăuzirea Lui în toate aspectele vieții noastre și pe toate planurile. Vrea să ne fie alături la școală, la joacă, la muncă, în familie și în orice domeniu. Soarta, destinul nostru este pe un termen mult mai lung chiar și decât viața pe acest pământ. Invitația Lui este să Îi încredințăm destinul nostru, să-L rugăm să Se ocupe de noi în permanență, apoi să avem încredere că va face tot ce este mai bine pentru noi. Am fi foarte liniștiți dacă am avea curajul și înțelepciunea să ne așezăm cu totul în mâinile Lui.

Provocare

În mod sigur Dumnezeu are planuri importante cu tine și pentru tine. Roagă-te azi în mod special să îți arate aceste planuri, să te ajute să le înțelegi și să le accepți cu bucurie.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor