„El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.” – 1 Corinteni 1:8
În anul 2700 î.Hr., egiptenii introduc calendarul bazat pe 365 de zile. Dar de atunci au existat și au fost utilizate diverse alte tipuri de calendare. În prezent, calendarul cel mai folosit la nivel mondial este cel gregorian, cu anii bisecți o dată la fiecare patru ani.
Rezistența este o mare problemă pentru orice fel de activitate sau plan. Începem cu foarte multă energie și mult elan aproape orice, dar, după puțin timp, obosim, ne scade entuziasmul și, treptat, ne pierdem vigoarea aproape de tot. Chiar și atunci când iubim apare senzația de oboseală, după ce la început credeam că nu vom putea trăi fără celălalt nici măcar o zi. Păcatul are acest efect asupra ființei noastre, de aceea sursa noastră de putere și siguranță nu este în inima sau în gândurile noastre, ci la Stăpânul vieții noastre. Programul pe care îl avem pentru activități, timpul pentru recreere și odihnă sunt proiectate de Creator pentru păstrarea unei sănătăți cât mai bune. Chiar și programul săptămânal stabilit de El la facerea lumii, cu Sabatul ca zi de odihnă, este tot în folosul refacerii și al menținerii noastre într-o stare cât mai optimă. Cere-I și azi putere să duci la bun sfârșit planurile pentru acum.
Provocare
Gândește-te în ce domeniu simți că nu mai reziști, că vrei să renunți. Cere ajutor prietenilor și lui Dumnezeu.