Făgăduința pentru azi – 12 noiembrie

„Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar și pe vrăjmașii lui.” – Proverbele 16:7

Mirosul și gustul sunt considerate cele mai subiective simțuri umane. Ele „nu se discută”, așa cum sună replica în momentul în care sunt puse în discuție preferințele pentru anumite mâncăruri sau parfumuri.

Nu există un om care să poată fi la fel de simpatizat și iubit de către toți ceilalți, cu atât mai puțin dacă vorbim de cei care nu ne sunt prieteni sau, chiar dușmani. Dușmanii nu îi facem noi în mod deliberat, ci ne putem trezi cu ei din cauza unor lucruri independente de intențiile noastre. Poate că am spus ceva nepotrivit, poate am avut o reacție deranjantă sau o atitudine care nu a plăcut. Cert este că e foarte ușor să ne facem dușmani și, din păcate, și foarte ușor să îi păstrăm multă vreme. Uneori nici nu știm care ne sunt dușmanii reali. Presupunem privind la cei din jur, însă fățărnicia poate fi deosebit de înșelătoare. Prieteniile se fac foarte greu și se întrețin și mai greu. Când ne alegem prietenii, o facem în funcție de afinități și de gusturi sau opțiuni comune. Ne atrag aceleași lucruri și simțim în același fel. Prietenia reală, autentică este un lucru foarte prețios și foarte rar, este un dar pe care Dumnezeu ni-l face și ar trebui să-I fim recunoscători.

Provocare

Numără-ți prietenii. Gândește-te ce ai făcut în ultima vreme pentru ei. Fă și astăzi un gest frumos pentru prietenii tăi.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor