Făgăduința pentru azi – 18 noiembrie

„La Domnul este scăparea.” – Psalmii 3:8

Perechea de acvile repară în fiecare an cuibul, completându-l cu crengi noi. Face acest lucru până când creanga care susține cuibul cedează sub greutatea acestuia și se rupe. Apoi schimbă locul și începe un nou proiect.

Oricare dintre noi are în minte măcar o persoană pe care o consideră cea mai de încredere, în sensul că te poți baza pe acea persoană în orice situație. Dacă ai nevoie de sfat, de ajutor, de intervenție urgentă, de bani sau orice, va fi acolo să răspundă nevoii tale. Pentru astfel de oameni nu contează distanța, ora din zi sau noapte, condițiile meteo sau politice. Dacă e nevoie și a aflat, va face tot posibilul pentru a găsi o soluție. Pentru unii, acea persoană este un părinte sau un frate. Poate fi un prieten bun ori un coleg de școală sau de la serviciu, un pastor, un lider sau un om cu experiență. Însă în mod sigur am trecut printr-o situație în care acea persoană nu a putut să ne ajute. Nu am suferit o dezamăgire, am înțeles că i-a fost imposibil. Dar, de la acel moment mai departe, am început să căutăm pe altcineva care chiar poate fi alături de noi oricând, necondiționat. Între oameni nu vom găsi pe nimeni, dar este în cer Acela care spune că va sta alături de cel care trece prin necaz, strâmtorare și dificultăți de orice fel. Dacă Îl chem, va veni.

Provocare

Dacă ai o persoană de încredere dintre cei apropiați (evident fără a-L omite pe Dumnezeu), spune-i cu recunoștință acest lucru.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video