„«În locul acesta voi da pacea», zice Domnul oștirilor.” – Hagai 2:9
Steagurile albe la europeni simbolizează pacea, dar la egipteni înseamnă doliu. Există multe alte simboluri care au semnificații diferite de la o zonă la alta și de la o cultură la alta.
Teritoriul în care este cea mai mare nevoie de pace este chiar inima și mintea noastră. Oricâte bunuri materiale sau proprietăți de orice fel am avea, dacă nu avem pace, este inutil. În inima noastră se duc cele mai mari lupte cu resentimentele, cu temerile și cu nemulțumirile. În mintea noastră se frământă cele mai multe întrebări și gânduri de vinovăție, de confuzie și de neîmplinire. Acest spațiu al ființei noastre este fie sub autoritatea lui Dumnezeu, dacă I l-am încredințat, fie sub autoritatea lui Satana, dacă nu ne-am pus la adăpostul lui Dumnezeu. Satana nu face decât să aducă război, îngrijorare și frustrări. El nu are nevoie de invitație specială și nu pleacă decât dacă noi ne declarăm cu totul ai lui Dumnezeu. Acolo unde domnește Dumnezeu, există liniște și bucuria vieții. Pacea care vine de la El nu depinde nici de rezultate la examene, nici de performanțe salariale și nici de bunăvoința celorlalți. Unde aduce El pacea, aceasta va dăinui.
Provocare
Ai pace în suflet? Dacă da, rămâi în legătură cu Dumnezeu; dacă nu, atunci roagă-L să fie El stăpânul vieții tale. El va aduce și pacea.