Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul… , căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Isaia 65:21,22
Ți s-a întâmplat să pleci de acasă fără să spui cuiva? Ai simțit nevoia să nu mai fie nimeni în apropiere și să nu fii văzut, analizat sau obligat să te comporți într-un fel anume?
Cum a fost atunci când ai încercat ceva dificil și complicat fără a te baza pe altcineva sau fără a cere ajutorul altora? Ai construit ceva doar tu? Ai realizat o performanță care ținea doar de tine? Cum a fost? Cum te-ai simțit? Nu-i așa că a fost ca o mare victorie și aproape că ți-ai oferit o diplomă de merit pentru realizarea ta?
Uneori, facem lucruri mai mari sau mai mici și atunci când privim la ele ni se par superbe, incomparabile, deși, în realitate, nu sunt chiar cele mai reușite. De ce se întâmplă să ne placă un lucru imperfect mai mult decât unul fără cusur? Ne place pentru că ceva din noi este investit acolo. O reparație făcută de noi valorează mai mult decât a unui profesionist și o construcție ridicată cu mâinile noastre valorează mai mult decât un palat făcut de o firmă de renume. Este firesc să se întâmple așa pentru că noi suntem creați cu nevoia de a valorifica potențialul nostru și cu dorința de a pune ceva din ființa noastră în lumea de lângă noi.
Nu este o încumetare să vrem realizarea unor lucruri și nici o dovadă de zgârcenie dacă dorim să reparăm noi un obiect stricat, ci, dimpotrivă, este o cale foarte bună de a ne dezvolta și de a ne oferi sentimentul de împlinire. Din cauza consumismului, astăzi există o practică destul de generală: dacă ceva nu mai funcționează perfect, este aruncat la gunoi și înlocuit cu altceva mai nou. Totul pleacă de la comoditate și de la capcana numită „upgrade”, dar care ne costă foarte scump și ne face să renunțăm la lucruri ce pot fi reparate sau doar întreținute.
De gândit astăzi:
Încearcă să repari ceva ori să realizezi un proiect cât de mic. Te vei simți mai împlinit decât dacă îl cumperi. Apostolul Pavel prefera să realizeze lucruri cu mâna lui; făcea corturi.
