Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 1 Petru 2:9
Mântuitorul i-a chemat pe toți oamenii să vină la El. Dar în planul Lui de a-i convinge pe oameni să-L caute pe Dumnezeu a avut o strategie: a început cu o echipă, cunoscută drept cei doisprezece apostoli, ucenici. Deși nu există o diferență valorică între ei, este interesant cum s-a întâmplat cu cel ce a fost primul cooptat în acea echipă. Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul. După botezul lui Isus, l-a auzit pe Ioan spunând despre Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1:36). Atunci L-a urmat pe Hristos, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Isus și pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea bisericii. La Conciliul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr., la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În tradiția bisericii, apostolului Andrei i-a revenit Scythia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în Peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scythia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a Evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.
Interesant de remarcat în legătură cu Andrei este faptul că, deși a fost primul chemat dintre ucenici, el nu a făcut parte din grupul restrâns pe care Mântuitorul îl lua cu El în momente speciale. Nu a fost nici în grupul de pe Muntele Schimbării la Față, nici în grupul restrâns din Grădina Ghetsimani. Cu toate acestea, nu găsim undeva că Andrei ar fi făcut caz de acest lucru sau că i-ar fi trezit vreo invidie. Aceasta este o adevărată lecție de modestie creștină.
De gândit astăzi:
Oare cât de greu ne-ar fi nouă să acceptăm ca alții, veniți după noi, să devină mai importanți sau mai vizibili? Altruismul, lepădarea de sine și modestia nu sunt calități ce înfloresc de la sine în lumea noastră bântuită de ambiții, sete de putere și egoism. Este nevoie de veghere, de stăruință în rugăciune și de o decizie permanentă pentru a rămâne sub influența bună a Duhului lui Dumnezeu.
