Secundul

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Zaharia 12:10

Al doilea om la comanda unei nave de orice fel se numește secund, sau copilot. Deși s-ar părea că rolul copilotului începe atunci când pilotul principal, căpitanul, iese din tură, lucrurile stau cu totul altfel. În realitate, cei doi conduc în permanență. Fiecare preia responsabilități diverse de-a lungul călătoriei, fără a se stânjeni unul pe celălalt, ci colaborând la manevre ce nu ar putea fi realizate de unul singur. Orice concurență între cele două roluri s-ar solda cu accidente foarte grave și cu pierderea multor persoane sau lucruri; ar putea duce chiar la distrugerea navei în cauză. Lecția colaborării este una destul de delicată. Are de-a face cu respectul, competența și disponibilitatea, dar și cu orgoliul, ambiția sau nepriceperea. Depinde de fiecare dintre cele două persoane-cheie într-o astfel de echipă felul în care sunt dispuse să pună pe primul plan misiunea lor, și nu propria persoană. În viața de zi cu zi, fiecare dintre noi trebuie să joace rolul de copilot. E posibil ca în diferite situații caracterul nostru să fie testat după măsura în care înțelegem să oferim colaborarea noastră pentru proiecte care nu ne au chiar pe noi în prim-plan și care, din punct de vedere al vizibilității, nu ne oferă nouă nimic deosebit.

Chiar și în familie, aceste două roluri se preiau pe rând de către fiecare membru, nu doar de către părinți, ci și de către copii. Tu ai avut în mod sigur rol de pilot sau de secund, chiar dacă nu ai fost pe deplin conștient de acest lucru. În viață nu suntem avertizați și nu semnăm un contract cu privire la rolurile pe care trebuie să ni le asumăm, ci, pur și simplu, atunci când vine clipa, intrăm în rol, încercând să facem tot ce știm și putem noi mai bine. Uneori învățăm noi de la ceilalți, alteori învață alții de la noi și trecerea de la un rol la altul se face în mod natural, fără schimburi de tură sau de funcții.

De gândit astăzi:

Încearcă să fii mai atent în viitor și vei identifica astfel de momente importante. Poate chiar azi va trebui să îți asumi unul dintre aceste roluri esențiale. Nu lăsa orgoliul sau ambiția superficială să îți determine deciziile și disponibilitatea. Bucuria este cu atât mai profundă când ai contribuit la reușita unei echipe decât doar la succesul personal.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor