Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în țara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ținutul tău, ci vei numi zidurile tale „Mântuire” şi porțile tale, „Laudă”. Isaia 60:18
Expresia este foarte folosită, mai ales de către fataliști. Trăim uneori sentimentul că orice am face, nu suntem suficient de buni, nu vom câștiga nicio bătălie. Ni se pare că tot universul concurează cu noi chiar și când nu suntem în cursă cu altcineva. Ne place să spunem că avem ghinion. Orice aspect pe care nu-l putem controla îl încadrăm la categoria ghinion, neșansă. Se spune însă că cel mai mare dușman al nostru suntem chiar noi înșine. Iată de ce: atunci când avem un rival, acest lucru ne energizează și ne simțim motivați să luptăm, să depunem tot efortul, ca să demonstrăm că suntem mai buni. Dar, dacă permitem orgoliului sau imaginii noastre suprarealiste să ne devină competitor, acest lucru se va transforma în cel mai mare handicap. Nimeni nu ne va disprețui mai profund decât o facem noi înșine, fiindcă noi credem că ne cunoaștem cel mai bine; nimeni nu ne va devaloriza calitățile mai fără milă decât o facem noi și nimeni, afară de noi, nu va arunca în aer proiectele cele mai importante.
În realitate, cursa adevărată nu este în competiție cu alții și nici împotriva cuiva, ci este o cursă a noastră cu noi înșine, pe culoarul nostru, cu recordul nostru personal și cu vulnerabilitățile noastre.
Sigur, este mai comod și la îndemână să fie altcineva și altceva de vină pentru eșecuri și pentru căderi sau înfrângeri. Doar că, până și noi, în puținele momente de sinceritate, recunoaștem că „ne-am dat cu stângul în dreptul” și ne-am împiedicat singuri. Când avem curajul să analizăm propriile acțiuni și decizii, descoperim că, în mod sistematic, noi cenzurăm tot ce pare a fi greu sau necesită efort și perseverență; noi tăiem de pe lista obiectivelor ceva ce ne implică zilnic și ne determină programul, mai ales dacă e vorba despre ceva ce modifică obiceiurile și tabieturile noastre.
De gândit astăzi:
Cum ar fi oare dacă am înceta să mai căutăm explicații și vinovați, iar, pentru o vreme, nu am privi decât spre Cel care aleargă împreună cu noi, ușor în fața noastră, ca Model de viață și de acțiune?
