Domnul întărește pașii omului când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. Psalmii 37:23,24
Oare de ce două, și nu zece? De ce două, și nu una singură cu toate poruncile? Ar avea rost să facem speculații cu privire la această dilemă? Și, după ce am afla răspunsul, ce ar fi, s-ar schimba ceva? Evident că nu. Prin urmare, să vorbim despre lucrurile evidente: în primul rând, știm că fiecare dintre ele a fost scrisă de Dumnezeu cu degetul Lui; una se referă la relația omului cu Creatorul său, iar cealaltă privește relația dintre om și semenii lui, de la familie până la străini. Când ne gândim la cele două table, înțelegem că ele sunt la fel de importante pentru Autorul poruncilor. De ce a fost nevoie să fie scrisă această Lege cu articolele ei? Nu era destul să o memorăm și să o transmitem prin viu grai? Evident că nu. Memoria omului este înșelătoare, prin urmare, era mai bine să rămână înscrisă, în mod simbolic, pe cel mai tare suport – piatra.
Când a fost întrebat despre Legea lui Dumnezeu, Învățătorul a rezumat poruncile scrise pe fiecare piatră în câte o poruncă, punând semn de egalitate între ele. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, sunt importante atât relația cu El, cât și relația omului cu cei din jurul lui. Rezumatul poruncilor se exprimă prin „a iubi”. Pentru cunoscătorii limbii ebraice, poruncile sunt mai mult niște constatări, asigurări, decât niște interdicții. Ele sună ceva de genul: „Tu nu vei avea alți dumnezei afară de Mine”, „Tu îi vei cinsti pe părinții tăi”, „Tu nu vei ucide”, iar acest lucru este de la sine înțeles, din moment ce totul se rezumă la a iubi. Cum să-i faci vreun rău aproapelui tău dacă îl iubești, cum să strici relația cu Dumnezeul tău dacă Îl iubești?
De gândit astăzi:
Oare cum ar fi ca aceste table ale iubirii să modifice filozofia mea de viață și, în loc să văd totul ca pe o permanentă interdicție, să abordez viața din perspectiva iubirii și să caut posibilități prin care pot manifesta iubire față de Dumnezeul meu și față de semenii mei? Este nevoie de o decizie voită, conștientă, apoi de stăruință în rugăciune. Dușmanul nostru și al lui Dumnezeu nu va fi prea binevoitor să ne lase să-i iubim pe ceilalți, mai ales pe rivalii noștri sau pe cei ce ne sunt antipatici.
