Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. Psalmii 34:7
Toată strategia lumii ne învață că în orice situație trebuie să avem pregătit un al doilea plan, așa-numitul „plan B”. Planul B este un fel de plasă de siguranță pentru atunci când principala opțiune se destramă și este imposibil de continuat. Evident că acest al doilea plan este inferior celui inițial. Nimeni nu începe cu planul B.
Mai nou însă, încă de la conceperea unui proiect, se pare că oamenii insistă mai mult pe planul de rezervă decât pe cel principal. Iată câteva exemple: când se căsătoresc, unele cupluri încheie mai întâi un contract prenupțial; când cineva ia un împrumut din bancă, primele plăți (poate chiar de-a lungul unui an întreg) se fac pentru dobândă și, de cele mai multe ori, din suma împrumutată se oprește integral asigurarea de viață sau situații neprevăzute. Exemplele pot continua. Întrebarea însă este: De ce am devenit atât de aproape siguri că acțiunea principală va eșua și ne preocupăm atât de mult de alternative? Trăim mai mult sub genericul „dar dacă…” decât „cred că…”.
Avem un plan B și în ce privește relația cu Dumnezeu? Ce plan am în situația în care nu mai întrețin legătura cu El? Am pe altcineva pregătit pentru o altă relație? Când au fost întrebați de ce nu pleacă, ucenicii au răspuns: „Unde să ne ducem Doamne, numai Tu… .”
Dacă în alte domenii funcționează planul B, în ce privește viața noastră spirituală, nu există decât Dumnezeu sau nimic; prietenia cu El sau pustiul singurătății absolute.
De gândit astăzi:
Când e vorba de viața noastră reală, profundă, există un singur plan. Nu are rost să căutăm alternative, polițe de asigurare sau precontracte. Singura șansă este să ne încredem în Cel care, încă de pe vremea când noi nu eram de încredere, Îi eram chiar vrăjmași, a semnat cu noi un legământ, un contract de salvare a noastră. Dacă nici această dovadă de iubire nu-i suficientă, atunci ce ar mai putea fi?
