Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Ioan 14:18
În comentariile rabinilor evrei, esența acestei porunci spune în felul următor: „Tu nu vei ridica în deșert numele Domnului Dumnezeului tău.” Adică omul credincios nu va îndepărta atât de mult numele Dumnezeului său, încât Acesta să fie absent din viața concretă. Unii oameni consideră că Dumnezeu este atât de sus, încât nu mai are legătură cu ceea ce ni se întâmplă nouă; este rupt de realitatea noastră și nu putem avea nicio legătură cu El sau lumea Lui. Deși această concepție este total greșită și este contrazisă chiar de Scriptură, lui Satana îi convine de minune. El știe că, dacă noi Îl vom considera pe Dumnezeu ca fiind rupt de existența noastră, fie vom fi tentați să ne descurajăm, simțindu-ne abandonați, fie ne vom permite comportamente imorale, convinși că oricum nu ne vede nimeni, nici Dumnezeu, care e prea departe.
Capcana ridicării lui Dumnezeu în deșertul îndepărtat de noi este atrăgătoare pentru că permite adormirea conștiinței. Dacă avem sentimentul absenței sau al neatenției Lui, vom reduce gradul de atenție la felul în care trăim, ne vom obișnui să coborâm standardele luptei noastre cu păcatul, iar pasul următor ar fi să uităm cu totul imaginea Dumnezeului nostru. Când uiți pe cineva, acea persoană devine tot mai puțin importantă și se stinge dorința reîntâlnirii. Astfel, Acela care Se numește Emanuel, Dumnezeu cu noi, ar deveni doar o iluzie îndepărtată și foarte puțin credibilă.
Dacă Satana ar reuși să estompeze atât de mult chipul lui Dumnezeu în mintea și inima noastră, nu ar mai rămâne nimic decât un întuneric spiritual și moral de nevindecat.
De gândit astăzi:
Atenție, distanțarea dintre noi și Dumnezeu nu apare dintr-odată, ci treptat, pe neobservate și în etape mici, dar repetate. Dacă Îl rechemăm acum în viața noastră, Tatăl ceresc vine fără întârziere sau șovăire.
