Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Ioan 15:14
Unul dintre jocurile pe care le jucam în pauze la școală era cel numit „trei, prea mult; unul, prea puțin”. Se începea cu un număr de perechi așezate pe scaune, unii stând așezați pe scaune, iar perechea de joacă stătea pe genunchiul celui așezat; scaunele erau așezate în cerc. Un jucător stătea în centru și dădea comanda de mișcare, moment în care toată lumea trebuia să se ridice și să se rotească în cerc. Uneori se folosea un cântec drept fond sonor. Când cel din centru striga „stop”, participanții trebuiau să își găsească un loc fie direct pe scaun, fie pe genunchii cuiva care era deja așezat. Nu se permitea așezarea câte trei pe un scaun și nici să fii singur fără pereche. La fiecare rundă se mai scotea un scaun, deci cei neatenți rămâneau pe dinafară. La final, câștigau câțiva foarte atenți și care se mișcau repede sau care știau cum să trișeze câte puțin, la limita regulilor. De regulă ieșeau din joc cei foarte lenți și cei care respectau întru totul instrucțiunile. Erau destul de inutile reclamațiile celor ce fuseseră cinstiți. Pauza trecea repede și nimeni nu mai stătea să facă dreptate ori să restabilească ordinea corectă.
Există multe situații de viață care se aseamănă cu acest joc de atenție și de viteză; cine se mișcă înaintea celorlalți, cine are o idee înaintea altora sau cine acționează cu un pas înainte devine câștigător. Uneori se pierde timpul pentru că nu sunt cunoscute sau înțelese regulile sau pentru că unii aleg să joace foarte cinstit, iar ceilalți își permit să trișeze.
Din cauza ritmului în care trăim, nici în viața de zi cu zi regulile nu par a fi obligatorii pentru toată lumea. Foarte rar îi trage la răspundere vreo autoritate pe toți cei ce trișează. Așa ar fi ideal, însă în practică lucrurile stau diferit.
De gândit astăzi:
Se justifică să trișăm și noi și să încălcăm regulile vieții dacă alții o fac? Am dreptul să încalc legile și să fiu necinstit pentru că i-am văzut și pe alții făcând la fel? Realitatea este că nicio faptă a altcuiva nu mă scutește pe mine de responsabilitate și de respectarea legii; fiecare va da socoteală de propriul comportament. Va fi chiar și o judecată a faptelor făcute în ascuns.
