Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari. Psalmii 60:12
Multă vreme mașinile au fost construite cu trei roți. Din cauză că virajele necesitau un sistem mult mai complex, încă nerezolvat, s-au fabricat așa-numitele tricicluri. Odată cu inventarea casetei de direcție și a capetelor de bară, mașinile au putut fi dotate cu patru roți.
În sine, sistemul este compus dintr-o (cremalieră) bară zimțată și un volan cu un pinion. Rolul acestui mecanism este de a transmite direcția intenționată de conducător către cele două roți din față. În unele situații, atunci când mecanismul de direcție nu este întreținut și utilizat la parametrii recomandați de producător, direcția devine inexactă și poate duce la accidente grave. La prima vedere, nu este o diferență foarte mare între un vehicul cu trei roți și altul cu patru roți. Totuși, necesitatea ca roțile pentru controlul direcției să funcționeze simultan și la fel presupune o mulțime de elemente articulate și de legătură. Fără aceste elemente „neînsemnate”, direcționarea unei mașini ar fi imposibilă. Pentru ca o mașină să își îndeplinească scopul fără să devină un pericol, tot lanțul și ansamblul de piese trebuie să funcționeze într-o sinergie perfectă.
Ca un fel de mașină este și o familie, o companie, dar și societatea întreagă. Cineva își asumă rolul de a controla direcția, iar celelalte elemente contribuie potrivit cu specificul lor la realizarea acestui lucru. E nevoie nu doar de control, ci și de întreținerea în bune condiții a fiecărei părți din acest ansamblu. Dacă un conducător vrea doar să dețină puterea, dar nu lucrează la menținerea unei condiții bune pentru fiecare părticică, va eșua și se vor produce pierderi foarte mari. Și biserica este un fel de vehicul care trebuie condus prin participarea tuturor componentelor sale. Biblia numește piesele componente „mădulare ale trupului lui Hristos”.
De gândit astăzi:
Dacă ești o piesă într-un angrenaj al familiei tale, la locul tău de muncă sau în societate, ține minte că ai un rol important și poți contribui la binele tău, precum și al celorlalți. Dacă ești un lider, nu uita că fără a te preocupa de starea bună a celor pe care îi conduci, nu poți conduce.