Un om credincios este năpădit de binecuvântări. Proverbele 28:20
Un anotimp este una din cele patru diviziuni ale anului. În general, anotimpul se referă la schimbările anuale ale climei. În zonele temperate, sunt patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna, iar în zonele cu climatul tropical-umed, ele sunt: anotimpul ploios și anotimpul secetos. Anotimpurile sunt determinate de înclinarea axei Pământului, combinată cu rotația lui pe orbită în jurul Soarelui. Astronomic, anotimpurile reprezintă perioadele între care Pământul trece prin anumite puncte ale orbitei, fapt văzut de pe Pământ ca trecerea Soarelui prin solstiții și echinocții. În mișcarea de revoluție, Pământul descoperă patru poziții față de Soare, corespunzătoare celor patru anotimpuri.
În limbajul Scripturii, iarna și vara reprezintă structura de bază a anului. Când vrea să garanteze împlinirea unor promisiuni, Dumnezeu folosește expresia „cât vor fi zilele pământului, vara și iarna nu vor înceta”.
Când a proiectat lumea, Creatorul a stabilit niște setări de bază: ciclul zi-noapte, iarnă-vară, semănat-cules și așa mai departe. Omul a reușit, prin intervențiile lui voite sau din inconștiență, să strice unele echilibre, dar, atunci când vine vorba despre ceea ce ar putea afecta existența și echilibrul general al planetei, Dumnezeu ține lucrurile în mâna Lui. Nu este o încurajare pentru cei ce distrug mediul înconjurător, însă trebuie să ne fie clar că Cel ce a proiectat și realizat această lume nu o va lăsa chiar la mofturile unor magnați și nici măcar doar în grija unor organizații politico-ecologiste.
Dacă El poartă de grijă vrăbiilor de pe gard și firelor noastre de păr, ne imaginăm că va lăsa Pământul la voia întâmplării?
De gândit astăzi:
Având în vedere grija și dragostea cu care Tatăl nostru a pregătit această planetă drept cămin al nostru, Îi datorăm cel puțin respectul pentru opera Lui și ne datorăm nouă înșine păstrarea în condiții cât mai plăcute a acestui loc primit cadou. Noi nu putem distruge planeta, nici măcar Diavolul nu poate, dar o putem degrada și ne putem îngreuna viața chiar aici unde ar trebui să fim fericiți și să ne simțim confortabil.