Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândește la mine. Psalmii 40:17
Inima este localizată la nivelul toracelui, o treime din aceasta fiind localizată la dreapta față de linia mediană a corpului și două treimi fiind localizate la stânga liniei mediane. Inima omului, ca și inima tuturor mamiferelor, are patru camere: atriul drept și stâng și ventriculul drept și stâng. Inima poate să bată pe cont propriu. Inima nu are nevoie de un creier sau de un organism pe care să se bazeze pentru a continua să bată. Inima are propriul sistem electric, care determină bătăile acesteia, precum și pomparea sângelui. Tocmai din acest motiv, inima continuă să bată pentru o perioadă scurtă de timp după moartea creierului sau după ce a fost eliminată din organism, atâta timp cât are oxigen. În fiecare zi, inima pompează aproximativ 2 000 de litri de sânge în organism.
Deși ar putea fi foarte interesant, nu vom face o lecție de anatomie și nici de medicină. Vom face o analiză filozofică. Atunci când vorbim de inimă în general, de cele mai multe ori, ne referim la ceva mai mult decât la acest organ vital din corpul nostru. Ne referim la interiorul spiritual, emoțional, afectiv al ființei noastre. Folosim expresii de genul: „X are o inimă bună” sau despre altcineva spunem că e „rău la inimă”.
Cuvântul lui Dumnezeu se referă de multe ori la inimă: uneori în termeni pozitivi, alteori în cuvinte de mustrare. De cele mai multe ori, ne spune să avem grijă de inima noastră, pentru că „din ea ies izvoarele vieții”.
De gândit astăzi:
Din moment ce Dumnezeu ne cere să veghem și să ne păzim inima, înseamnă că acest lucru e realizabil, dar mai înseamnă și faptul că ceva sau cineva ne poate răni sau ataca inima. Depinde de noi în grija cui plasăm inima noastră și în fața cui o deschidem.
