Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. Psalmii 119:105
Se știu multe situații în care personalități sportive sau echipe cu rezultate foarte bune au fost scoase din competiții ori li s-a retras premiul din cauza dopajului. Iată un titlu care a întristat mult:
„Cutremur în sportul românesc: echipa României de canoe, suspendată pentru «dopaj sistematic».” Sportivii noștri nu vor putea participa la competițiile oficiale, inclusiv Jocurile Olimpice de la Rio, timp de un an. Federația Internațională de Canoe (ICF) a lansat acuzații foarte grave în comunicatul în care anunța suspendarea românilor.
Atunci când ai o practică păguboasă pe termen lung, situația este foarte diferită de atunci când faci o greșeală din neștiință. „Prin probele obținute până acum, avem dovada unui dopaj sistematic în cadrul echipei României. Este vorba despre utilizarea meldoniumului după ce substanța a fost plasată pe lista celor interzise, începând cu 31 decembrie 2015.”
Există un caz de eliminare celebru în Biblie, o eliminare pentru totdeauna dintr-o competiție importantă. Este vorba despre Acan. În Israel era o regulă bine stabilită pentru cei ce plecau la cucerirea Canaanului: totul era dat spre nimicire; nimic, nici măcar obiectele din aur nu trebuiau păstrate, fiindcă exista riscul să aducă idolatria. Totuși, Acan, în lupta pentru cucerirea Ierihonului, a văzut niște lucruri care trebuiau nimicite, le-a poftit și le-a luat. Păcatul lui a dus la pierderea multor vieți în lupta următoare, iar la final Acan și-a pierdut viața drept pedeapsă, fiind omorât cu pietre de către popor.
De gândit astăzi:
E posibil ca uneori victoria să devină atât de importantă, încât să fim ispitiți să încălcăm reguli; să ne gândim numai la noi și să ignorăm consecințele dramatice pe care le vom suporta în cazul unui eșec. Din fericire, în cursa pentru mântuire nu suntem nevoiți să recurgem la infracțiuni, ci, dimpotrivă, totul trebuie să fie onest și fără trucuri omenești. E suficient să ne lăsăm conduși de Duhul lui Dumnezeu.