Și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Ioan 13:1
Expresia „a cincea roată de la căruță” este rezumatul impresiei că cineva nu contează pentru grupul din care face parte sau în care este prezent. Este acel sentiment pe care îl trăim atunci când ne exprimăm păreri, dar ele nu contează; atunci când avem idei, dar nu le ascultă nimeni; atunci când suntem de față, dar nu ne observă nimeni. Sunt astfel de momente în viață sau chiar perioade mai lungi când această expresie ni se potrivește; nimeni nu scapă de astfel de trăiri, deși noi credem că doar nouă ni se întâmplă.
A existat pe vremuri un tinerel care făcea parte dintr-o familie numeroasă, el fiind cel mai mic. La întâlnirile de familie, uneori nici nu era invitat, era trimis să păzească oile. La o astfel de întâlnire a participat și profetul Samuel, cel care i-a uns cu untdelemn pe primii împărați ai lui Israel.
David, tinerelul de care vorbim, lipsea, dar, după o scurtă informare, prorocul i-a cerut lui Isai să fie invitat și fiul său cel mai mic. Când a ajuns acasă, David s-a simțit cel mai onorat din viața lui, toată familia îl aștepta cu masa pregătită, inclusiv o persoană așa de specială ca Samuel. De atunci înainte, acest băiat nu s-a mai simțit niciodată a cincea roată la căruță. Doar în ochii fraților săi și ai familiei lui părea că nu are importanță prezența lui, dar, în curând, David avea să conteze enorm pe câmpul de luptă din Valea Terebinților, eliberându-i pe israeliți din mâna filistenilor. În final, acest copil cu părul bălai a fost chemat de Dumnezeu să fie regele poporului Israel și a fost unul dintre cei mai buni regi.
Este important nu felul în care ne privesc și ne tratează ceilalți, ci modul în care ne autoevaluăm și ceea ce credem despre noi înșine.
De gândit astăzi:
Nimeni nu ne poate face să ne simțim altfel decât noi acceptăm să o facem. Pentru a ne cunoaște cu adevărat valoarea, ar trebui să nu mai privim în oglinda ochilor celorlalți și nici în oglinda proprie, ci în felul în care ne vede Dumnezeu. Cum crezi că te vede El din moment ce a fost gata să moară pe cruce pentru tine? Cât crezi că valorezi pentru El dacă El spune că „te-a săpat pe palmele Lui”? Nicăieri nu valorezi mai mult decât în ochii Mântuitorului tău; nu-ți desprinde privirea de la El!