Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Apocalipsa 22:12
Una dintre cele mai cunoscute parabole din evanghelii este cea în care un stăpân care se pregătea să plece pentru o vreme în altă țară s-a decis să împartă unor administratori valorile sale, niște talanți de aur. A dat unuia cinci talanți, altuia, doi și altuia, unul. Nu știm dacă cei trei administratori știau cât au primit ceilalți, însă e foarte posibil să fi știut. Ne putem imagina că cel ce a primit cel mai mare număr a inspirat încredere stăpânului său. La prima vedere, te-ai aștepta să profite că are mai mult și să-și spună: până când mă vor ajunge din urmă ceilalți, am să mă odihnesc și am să mă distrez.
Dar el face exact invers: începe să muncească și investește ceea ce a primit. Își asumă niște riscuri, ceea ce a primit trebuia înapoiat, iar dacă pierdea ceva, trebuia să pună la loc. Din felul în care a reușit, se poate trage concluzia că stăpânul chiar îl cunoștea. Zi de zi, valoarea primită creștea, se înmulțea. Simțea că, la întoarcerea stăpânului său, el va sta cu fruntea sus și va fi fericit să îl facă mândru pe cel ce crezuse atât de mult în el. În general, noi suntem foarte motivați atunci când cineva ne acordă încredere și ne străduim să onorăm ceea ce am primit. Întrebarea însă este următoarea: ar fi posibil să ne motiveze și o responsabilitate mai mică sau e mai bine să ne considerăm dezavantajați? Depinde cât de conștienți suntem de implicarea noastră până la momentul împărțirii responsabilităților. Logic ar fi ca, din când în când, să analizăm ce facem cu așteptările mici, obișnuite, pe care le întâlnim în fiecare zi. Răspundem cu bucurie la ele? Ne place să ducem la capăt ceva început? Încercăm să facem și un pic mai mult decât ce ni s-a cerut?
De gândit astăzi:
Când tratăm totul ca pe o obligație și ne achităm de responsabilități numai pentru a bifa o sarcină rezolvată, nu vom avea nicidecum bucuria ca alții să creadă mai mult în noi; ceilalți au nevoie să le dăm șansa de a vedea potențialul nostru și trebuie să aibă din partea noastră măcar un semn că ar merita să riște și să lase mai multă valoare în mâinile noastre. Dacă ceilalți nu au curajul să creadă mai mult în noi, înseamnă că nu am făcut ce era nevoie pentru ca ei să își poată asuma riscul respectiv. „Ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri!”
