Căci Tu ești Stânca mea, Cetățuia mea şi, pentru Numele Tău, mă vei povățui şi mă vei călăuzi. Psalmii 31:3
Pe vremea patriarhilor, fiecare regiune avea un conducător numit rege. Împrejurul cetăților Sodoma și Gomora erau mai multe astfel de ținuturi, fiecare cu regele său. Cinci astfel de regi s-au unit și au pornit să cucerească cele două cetăți vestite din câmpia Iordanului. Au ars cetățile, au luat prizonieri și au plecat cu prada. Între prizonieri era și Lot, împreună cu familia lui. La aflarea acestor vești, Avraam nu a putut să rămână nepăsător, deși Lot merita să sufere, fiindcă el începuse o ceartă și a ales locul bogat din câmpie atunci când s-a despărțit de Avraam. Fiind un om care se bucura de foarte mult respect și fiind foarte bogat, Avraam avea el însuși o armată de oameni. Cu ei a pornit la lupta de eliberare a prizonierilor. Cei cinci împărați aveau ca lider pe Chedorlaomer, regele Elamului. Avraam și cei trei parteneri de război au câștigat lupta și au redat libertatea prinșilor de război. La întoarcerea lui de la această biruință, a făcut un gest memorabil: a dat daruri și zecime din tot ce avea lui Melhisedec, împăratul Salemului. Melhisedec este un simbol recunoscut pentru lucrarea de Mare-Preot a Domnului Hristos.
Această luptă are mai multe învățăminte. În primul rând, adevăratul om de caracter nu se bucură dacă cineva care vreodată i-a pricinuit supărare trece prin încercări și necaz. El merge și ajută. În al doilea rând, credinciosul este un om chibzuit. Avraam nu s-a încumetat să pornească de unul singur sau doar cu oamenii lui, ci a cerut ajutor; nu este o rușine să ceri ajutorul celorlalți. La final, s-a achitat de orice datorie, dar a apelat la sprijinul altora. În cel de-al treilea rând, gestul lui de dăruire la întoarcere, după biruință, demonstrează că Avraam nu a considerat victoria ca datorându-se puterii lui, ci ocrotirii lui Dumnezeu. El este profund recunoscător și nici măcar nu acceptă răsplată de la cei pe care i-a salvat.
De gândit astăzi:
Doar cel fără de minte pornește singur la o luptă, oricât de nobil ar fi scopul. Mereu există pe lângă noi oameni care ar vrea să ni se alăture în proiectele noastre; nu trebuie decât să renunțăm la orgolii prostești și la o încredere nejustificată în noi înșine și să le cerem sprijinul. Vom câștiga de două ori – vom atinge obiectivul dorit și le vom da și altora ocazia să facă ceva important. Ne vor fi recunoscători.
