În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. 2 Corinteni 1:20
În „epoca de aur a comunismului”, totul se desfășura pe baza unor planuri care se întindeau pe cinci ani, așa-numitul „cincinal”. Nu a existat în istoria omenirii ceva care să-i încurajeze sau să-i determine pe oameni să mintă așa cum erau acest cincinal și congresele ce aveau loc. Mai întâi, niște politicieni slugarnici față de regim stabileau obiective, ținte cu totul nerealiste, pentru o anumită perioadă. La sfârșit, pentru că planul imposibil nu era realizat, bineînțeles că urma o mare minciună, raportată pentru mulțumirea dictatorului. Realizările supradimensionate perpetuau de la o perioadă la alta minciuna și o amplificau, fiindcă mereu se pornea de la ceea ce „s-a realizat”, la care se mai adăuga un nivel. Așa se face că tot regimul comunist a fost o perpetuă minciună, bine tăinuită și acceptată în același timp de toată lumea.
Perpetuarea minciunii în regimul comunist nu este o noutate, fiindcă de regulă, atunci când spui o minciună, pe care în mod evident nu vrei să o recunoști la final, acoperi acea minciună cu una și mai mare, și mai complexă. Se ajunge până acolo că unii oameni transformă toată viața lor într-o minciună continuă. Problema cu minciuna este că, de fiecare dată, ea trebuie să fie mai mare și mai gravă; niciodată o minciună nu va simplifica lucrurile, ci le va complica mai rău. Este una dintre cele mai periculoase capcane să crezi că poți scăpa de responsabilitate spunând o minciună.
Dacă, atunci când minți, singurele consecințe ar fi pierderi materiale sau muncă în plus, ar fi oarecum suportabil, însă, fără excepție, fiecare minciună are de-a face cu cineva; o persoană va avea de suferit când se va dovedi că ai mințit. Acea persoană poți fi tu sau cineva dintre semenii tăi.
De gândit astăzi:
Biblia spune foarte clar: „«da» al vostru să fie «da» și «nu» al vostru să fie «nu»”. Ține minte că în viața reală nu există zonă neutră; există ori adevăr complet, ori minciună. Cine își imaginează că se poate juca de-a adevărul se înșală foarte mult. Fiecare minciună spusă este ca și când am ucide câte puțin din conștiința noastră și din integritatea noastră. Deși poate nu suntem descoperiți de ceilalți, conștiința noastră știe, iar conflictul sufletesc ne va împietri inima câte puțin de fiecare dată. Fiecare minciună este ca un exercițiu spre decădere.
