Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. Psalmii 40:1
Fiecare latură a unui zar conține niște puncte, deci reprezintă o anumită valoare. Zarul este un element folosit în foarte multe jocuri, fie ele de noroc, de strategie sau de atenție. De fiecare dată, numărul de puncte ajuns deasupra este important, aduce câștig sau pierdere în raport cu numărul anterior. Punctajul zarului nu are valoare de sine stătătoare, ci trebuie, pentru a reprezenta un avantaj, să fie mai mare decât anteriorul și să aibă rol de departajare între cel puțin doi jucători. Zarul nu este o invenție nouă, ci vine din Antichitate. În vechime, exista o practică numită tragerea la sorți, în care de multe ori era implicată o variantă primitivă a zarului. Înainte de a se trage la sorți, moderatorul momentului respectiv stabilea ce valoare va indica persoana care este vizată; se putea alege valoarea cea mai mică dintre mai mulți implicați sau cea mai mare. De obicei, se ajungea la metoda tragerii la sorți în cazurile în care, după multe dezbateri și audieri, cei ce erau chemați să ia decizia nu reușeau. În concluzie, era invitat cumva Dumnezeu pentru a da un deznodământ. Unele popoare foloseau clasicul zar, pe care puteau fi notate puncte sau chiar cuvinte de genul vinovat, nevinovat, da sau nu. Alte popoare foloseau mai multe bucăți de ceramică sau pietre, dintre care una singură conținea cuvântul decisiv și avea să-l indice pe câștigător sau pe condamnat, după caz.
Aruncarea sorțului era considerată varianta finală pentru deblocarea sau clarificarea unei situații complicate și devenea incontestabilă odată ce era folosită. În poporul Israel, se apela în cazuri de acest fel la o metodă legată de cortul întâlnirii, la sanctuar, și era realizată de marele-preot. Rezultatul era considerat ca venind de la Dumnezeu și se aplica întocmai.
De gândit astăzi:
De foarte multe ori poți fi în situații complexe, incerte și greu de decis. Nu te grăbi și nu face apel la metode care pot fi ale hazardului. Este posibil să ai deja un mod prin care înțelegi de obicei voia lui Dumnezeu pentru tine. Apelează la acea metodă! Dacă nu știi cum să procedezi, roagă-L pe Dumnezeu să îți arate calea, lasă-L pe El să închidă uși, să deschidă drumuri și vei fi astfel condus dacă Îi ceri în mod clar să te călăuzească.