Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Matei 5:7
În multe domenii, pentru specializarea superioară la nivel de licență universitară, durata studiilor este de patru ani. Există însă și unele facultăți care au nevoie să programeze cursurile pe o durată mai mare, datorită complexității domeniului studiat, ca de exemplu medicina, arhitectura și altele.
Dacă toate celelalte domenii de activitate necesită acumulare de informații sau îndemânare, domeniul medicină presupune și un antrenament sufletesc foarte important. Este mai mult decât o ocupație, fiindcă solicită nu doar o foarte temeinică învățare și înțelegere a funcționării organismului, a bolilor, a tratamentelor și a implicațiilor unei boli, ci și capacitatea de a personaliza totul la fiecare pacient în parte. Nicio construcție din lume, din niciun domeniu, nu este atât de unică precum omul. Peste toate aceste abilități, este obligatoriu ca un medic să-și dezvolte capacitatea de empatie și echilibru, altfel nu va fi decât un mecanic de oameni. Este adevărat că există și medici pregătiți insuficient sau fără capacitatea de a simți compasiune, dar, din fericire, numărul lor este destul de mic, fiindcă această vocație, încet, încet, elimină pe cei ce nu pot să se dedice complet.
Ar fi de așteptat ca o doză mai mare de responsabilitate să îl caracterizeze pe un student la medicină și, în decursul celor șase ani de pregătire de bază, să își clarifice dacă simte vocația sau doar avantajele sociale ori financiare și, în mod corect, să rămână în domeniu doar dacă are convingerea că e gata să ofere totul de dragul salvării oamenilor.
Interesant este faptul că oricine, chiar și cineva fără pregătire medicală specială, poate completa prin empatie eforturile medicale pentru un om care trece prin suferință. Nu trebuie să fi urmat șase ani de facultate ca să poți fi alături de cineva care se recuperează după o traumă; oricare dintre noi poate vizita și susține o persoană care necesită asistență îndelungată; putem oferi o atitudine optimistă, pozitivă și putem folosi mijloacele de care dispunem pentru a ușura situația de boală a cuiva.
De gândit astăzi:
Gândește-te la declarația Mântuitorului: „Am fost bolnav și ați venit pe la Mine.”