El înalță pe cei smeriți şi izbăvește pe cei necăjiți. Iov 5:11
Cruciada a șasea a început în 1228, ca o încercare a Bisericii Catolice de a recâștiga Ierusalimul. Împăratul Frederic al II-lea, după ce a refuzat inițial să plece, a făcut-o mai târziu la inițiativa proprie. În această situație se afla într-o poziție deosebit de delicată. Tocmai fusese excomunicat de Papa Grigore al IX-lea. Nu mai beneficia de ajutorul preconizat. Dar Frederic al II-lea nu era principele care să se întoarcă dintr-o cruciadă fără să fi obținut nimic, să se recunoască înfrânt. El a recurs la negocieri cu Al-Kamil, stăpânitorul musulman din zona Ierusalimului. A adoptat poziția unui om disperat și dependent de ajutorul cuiva, mărturisind cu vulnerabilitate logica demersurilor lui: „Dacă mă întorc fără a fi obținut nimic, pierd orice considerație în ochii celorlalți împărați din Europa și ai papei. Acest Ierusalim pe care l-ai distrus, dă-mi-l mie în starea în care se găsește, ca să mă pot înfățișa cu fruntea sus în fața regilor. Renunț la orice avantaje.” Nimeni nu ar fi crezut că autoritarul Frederic putea să recurgă la o sinceritate umilitoare. Dar, de fapt, aceasta era o tactică. Frederic învățase nu numai să vorbească mai multe limbi, ci și pe mai multe glasuri. Pentru el, Al-Kamil nu era decât un străin. Își putea permite deci să se arate complet lipsit de mândrie. El încerca să-l înduplece dezbrăcându-se în fața lui de măreția imperială, cerându-i, cu o sinceritate dezarmantă, să nu-l părăsească la nevoie. Diplomația lui Frederic s-a dovedit a fi bună. Sultanul a cedat, iar Frederic al II-lea a primit din mâinile lui Ierusalimul.
Istoria este destul de ciudată, dar ceea ce uimește în această frântură de întâmplare este metoda foarte eficientă: mă umilesc mai ușor în fața unui străin, iar el, considerându-se stăpânul cel tare, îmi va oferi ceea ce eu îmi doresc. Dacă ar fi fost vorba despre cineva cunoscut, umilința și sinceritatea ar fi fost excluse; nu suntem de acord să ne umilim în fața cuiva pe care îl cunoaștem; orgoliul are de suferit mai mult decât dacă facem acest lucru față de un străin.
De gândit astăzi:
De câte ori ar fi cazul să ne plecăm puțin în fața familiei sau a celor apropiați, dar nu suntem dispuși, chiar dacă în fața unui străin ne umilim foarte ușor! Ce bine ar fi dacă în comunicarea noastră cu cei apropiați am aplica măcar puțin din diplomația sincerității.
