Domnul să-ți fie desfătarea şi El îți va da tot ce-ți dorește inima. Psalmii 37:4
În urmă cu câțiva ani, a apărut o filmare comică pe YouTube, care a ajuns foarte vizionată. Era o declarație făcută cu naivitatea unui om simplu și ușor afectat de alcool. Gluma a rămas în memoria colectivă și s-a transformat într-un fel de slogan, care ține loc de o expresie pentru a bate câmpii când nu pricepi întrebarea.
Dacă ar fi să vorbim de-adevăratelea despre cai, ar fi interesant să vorbim despre un împărat al lui Israel proaspăt uns, numit Iehu. Acest om și alaiul său își făcuseră un renume din viteza cu care călăreau prin țară.
A fost suficient norul de praf ridicat în urma călăreților care se îndreptau spre palatul Izabelei pentru ca lumea să știe că este vorba despre el.
Lumea se dădea la o parte din calea lui Iehu, se vorbea despre el că „mână ca un nebun”. La momentul când Dumnezeu avea nevoie de un lider care să izbăvească poporul Israel de sub apăsarea și idolatria aduse de Izabela, Iehu era un om credincios, atașat de Dumnezeu și dedicat binelui. După preluarea tronului și a puterii, a uitat chemarea lui cea nobilă și a început să decadă până la încumetare. A confundat zelul cu crima și puterea regală cu dreptul de a dicta pe plan religios. A fost nevoie ca Dumnezeu să caute un alt om pentru misiunea de lider al poporului Său. Puterea cailor care îl însoțeau la începutul carierei lui a dispărut mai repede decât se strică un motor folosit fără înțelepciune.
De obicei, după un asemenea traseu, nu rămân decât un gust amar, dezamăgire și răni. De foarte multe ori, oameni puternici, capabili și modești au fost chemați la poziții cu totul înalte, nemeritate, însă odată cu preluarea puterii, parcă au preluat și aroganța, decăderea, insensibilitatea și toate slăbiciunile celui pe care l-au înlocuit. De ce se degradează un om special atât de mult și atât de repede? Cel mai sigur răspuns este că renunțarea la călăuzirea și autoritatea lui Dumnezeu este cel mai periculos drum.
De gândit astăzi:
Dacă ai primit ceva despre care simți că nu este meritul tău, consideră ca pe un cec în alb. Orice onoare sau poziție înaltă ori de responsabilitate ai avea, să nu părăsești modestia pe care a văzut-o Dumnezeu la tine când te-a chemat.
