De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.” Isaia 28:16
După înălțarea la cer a Mântuitorului, ucenicii s-au regrupat și au început să mărturisească despre minunile făcute de El, despre mesajul pe care li l-a dat și despre speranța unei reveniri a Lui pe norii cerului. Numărul celor ce primeau credința și deveneau urmași ai Domnului Isus creștea mereu. Entuziasmul specific începutului îi făcea să nu se mai sature unii de alții și petreceau foarte mult timp împreună. Cum însă viața nu este doar din predici și discuții, au realizat că grupul trebuie să mănânce, să aibă adăpost, să se ajute oamenii între ei, să stabilească reguli. Practic, se petrecea formarea bisericii pe care o cunoaștem drept biserica primară. Atunci se formulau reguli de conduită și de organizare; se împărțeau responsabilități și se acorda asistență celor în nevoie. Nevoile erau atât pe plan spiritual, cât și în domeniul vieții de zi cu zi. Când apostolii au înțeles că biserica evoluează și, odată cu acest lucru, crește și aria de nevoi, au decis să aleagă un grup de administratori, persoane pricepute, cu o reputație bună și credincioși dedicați. Noi îi cunoaștem ca fiind cei șapte diaconi. Poate că aspectul cel mai important al desemnării lor a fost că liderii de atunci s-au rugat, au cerut călăuzire divină, au stabilit cu ceilalți și cu Dumnezeu câteva criterii esențiale cu privire la caracterul și relația persoanelor alese. Accentul a fost pus mai întâi pe dimensiunea lor morală și abia apoi pe abilitățile lor administrative.
În existența poporului Său, principiul credincioșiei, al bunului renume, al integrității morale și al capacității de a avea relații corecte a fost cel mai important. Aceasta este voia Lui până la finalul istoriei.
De gândit astăzi:
Orice abilități ai avea, cel mai important este caracterul. Dacă vrei să Îl slujești pe Dumnezeu, vei vedea că El îți dă capacitățile de care ai nevoie, dar dorința Lui este să știe că ești o persoană mântuită și este interesat de bunăstarea ta spirituală. Dacă Îl lași să te conducă, va așeza în activitățile tale și pricepere, și reușită, și bucuria succesului. El vrea să fim fericiți și împliniți atunci când Îl slujim în orice domeniu.