Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Psalmii 121:7
Istoria potopului este scrisă, este povestită de orice părinte copilului său, este ecranizată și comentată în multe discursuri. Există unele lucruri firești, obișnuite, dar și unele extraordinare, deasupra explicațiilor noastre, care țin de contribuția lui Dumnezeu. Unele activități legate de corabie au fost făcute de om, inspirat de Maestrul său divin, iar altele au fost făcute direct de către Dumnezeu. Una dintre aceste minuni inexplicabile este sosirea tuturor animalelor, în perechi, la ușa corabiei. Și mai uimitor este faptul că, din animalele curate, Dumnezeu a decis să urce în corabie câte șapte perechi. Adică raportul era de șapte la unu. Nu-i așa că este destul de provocator să te gândești la motiv, la explicație? Și explicația, și semnificația sunt importante. După potop, lumea care avea să înceapă totul de la zero trebuia să fie populată majoritar de ființe curate și nepericuloase. Raportul stabilit parcă vrea să spună omului: îți creez de șapte ori mai multe șanse și opțiuni pozitive decât rele. Mai ții minte că și în Eden erau mii de pomi din care omul putea să mănânce și doar unul singur care era oprit? Totuși omul l-a ales pe singurul care era interzis. De la potop încoace, omul putea să folosească pentru hrană animale curate, care erau de șapte ori mai multe. Ce mănâncă cei mai mulți oameni astăzi? Animale necurate!
Cum se face că mereu după ce Dumnezeu creează o mulțime de opțiuni pozitive, bune, noi, oamenii, alegem mereu și mereu răul? Cum se explică alegerea morții atunci când Dumnezeu spune: „Alege viața, ca să trăiești!”
De gândit astăzi:
Este interesul lui Satana să ne influențeze; el face mai atractive păcatul și răul. El colorează mai ispititor moartea și distrugerea decât vedem noi binele și drumul mântuirii. Ia o decizie înțeleaptă astăzi: nu mai alege lucrurile doar după strălucirea ambalajului, privește la conținutul lor înainte de a alege!