Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Iacov 4:7
Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. În Bretonia, hoquet însemnau bucățile de lemn răsucite la capăt, purtate de către ciobani. Similar, în Anglia, termenul de hook ar putea să fie strămoșul hocheiului de azi.
Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și un puc. Dacă la primele meciuri atestate echipele erau alcătuite din 30 de jucători, în doar doi ani, echipa s-a redus la nouă jucători.
Pentru a fi practicat în siguranță, acest sport destul de dur presupune purtarea unui echipament de protecție pentru tot corpul. Nimeni nu vrea ca la sfârșitul meciului jucătorii să plece la spital.
Interesant la acest sport este faptul că o mulțime de oameni, destul de masivi de regulă, se luptă să controleze o bucățică de lemn sau de cauciuc de doar câțiva centimetri. După ce capturează pucul respectiv, obiectivul este să lovească atât de bine încât să-l introducă în poarta adversarilor. Așa se obțin punctele.
Miza, la propriu, este ceva minuscul în raport cu mărimea echipei, a jucătorilor și a terenului, totuși efortul este unul foarte mare, chiar violent.
Este o bucățică mică de cauciuc atât de importantă încât să accepți să fii chiar lovit, bruscat pentru ea? Acel puc reprezintă supremația: cu ajutorul lui poți demonstra că ești mai bun și mai priceput.
Întotdeauna miza se prezintă așa. Ceva cu totul nesemnificativ devine supraevaluat, pentru că duce spre o victorie. În viața de zi cu zi, ne folosim de un mic telefon sau de un card sau de cheia unei mașini ca să ne arătăm superioritatea față de ceilalți. Ceva simbolic devine puternic dacă ne ridică pe noi în clasament, în raport cu rivalii noștri.
De gândit astăzi:
Din orice fleac, Satana poate crea o miză și ne ispitește să luptăm ca și cum ar fi în joc nu orgoliul nostru, ci chiar viața. Ne luptăm în cuvinte dure cu cei din familie, ne batem pentru un telefon sau un accesoriu vestimentar doar ca să marcăm prin acestea o victorie trecătoare și dedicată egoismului nostru. Merită?
