Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea. Filipeni 2:13
În unele locuri din țară, dacă spui „Spitalul 9”, lumea înțelege că te referi la un spital de boli nervoase. Și, când spui spital de boli nervoase, societatea se duce cu gândul la „nebunie”. În realitate, un astfel de spital tratează foarte multe afecțiuni, care sunt departe de a fi boli mintale, în senul lipsei de rațiune sau demență. Cele mai multe tratamente se adresează stărilor generate de stres și de presiunea socială. Depresiile sunt poate cea mai răspândită afecțiune a omului de astăzi. O mare problemă a societății actuale este că, dacă te-ai adresat unui cabinet psihiatric sau unui spital în denumirea căruia apare cuvântul „nervi”, ți se atribuie automat eticheta de „bolnav mintal”, sau „nebun”. Deși se încearcă prin educație și informare schimbarea acestei stări de lucruri, evoluția este destul de anevoioasă, din păcate, chiar din cauza personalului de specialitate, care ar trebui să aibă o atitudine mult mai profesionistă și mai discretă. Când vrei să deteriorezi credibilitatea cuiva, îi aplici eticheta de nebun, iar până când el reușește să aducă dovezi contrarii, are pierderi pe multe planuri. În unele cazuri, mai puține, dar importante, nebunia este o formă de scăpare. În cazul unor crime sau infracțiuni grave, nebunia este invocată ca scuză pentru faptele făcute. În Biblie găsim un caz celebru când un om important, David, pentru a scăpa dintr-o situație riscantă între împărații filistenilor, a adoptat rolul de nebun iresponsabil și astfel a trezit mai mult milă și ironie decât răzbunarea ce i se pregătea. Mântuitorul vorbește într-o parabolă despre un nebun care strânsese atât de multă avere, încât nu se mai gândea decât la sine și la felul în care să păstreze tot mai mult pentru folosul propriu, până când a fost luat prin surprindere și a pierdut totul, chiar și sufletul.
Dacă în sens propriu există foarte puțini oameni cu adevărat nebuni, în sens simbolic, nebunia are multe forme și mulți dintre noi avem astfel de manifestări.
De gândit astăzi:
Există și o formă foarte pozitivă de nebunie – nebunia pentru Dumnezeu și pentru Evanghelie. Apostolul Pavel prefera ca oamenii să îl considere nebun când vorbea despre Mântuitorul lui, dar să știe că, în ochii lui Dumnezeu, el este văzut ca un slujitor înțelept și dedicat în totalitate.