Întâlnirea de zece ani

    Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. 1 Petru 3:12

    Când ajungem la finalul liceului sau al facultății, simțim regretul că ne vom despărți de colegi. În acele momente de iminentă despărțire, simțim că nu mai ținem minte clipele și gesturile neplăcute, nu mai contează nici măcar răutățile unora dintre colegi. Dintr-odată se petrece o selecție drastică a trăirilor din anii trecuți. Când ajungem la finalul unei etape, suntem foarte generoși, avem tendința să minimalizăm durerea și tensiunile traversate. Acest tip de uitare și selecție este mecanismul nostru de apărare.

    Când ne reîntâlnim, totul parcă a devenit motiv de glumă și de zâmbet, atât notele mai puțin bune, cât și exigența profesorilor. Emoțiile examenelor sunt și ele doar o umbră a ceva ce, privit retrospectiv, a căpătat aspect de operă de artă. Parcă privim un tablou și simțim doar că am fost acolo.

    Cum ar fi oare dacă am reuși să privim lucrurile, mai ales pe cele dificile, cu ochii de peste zece ani? Să ne imaginăm că de la un anumit moment au trecut deja zece ani și să încercăm a desluși ce va mai conta atunci. Ia un eveniment nefericit sau greu de acum cinci sau zece ani și încearcă să îți amintești cum te-ai simțit atunci și ce mai simți azi. Nu-i așa că astăzi acea „dramă” pare cu totul altfel?

    Avem tendința de a exagera, supradimensionăm evenimentele neplăcute și le transformăm în adevărate tragedii. Cu cât ne gândim mai mult la ele, avem impresia că nu vom mai ieși cu bine; parcă totul s-a sfârșit acolo și uneori luăm decizii drastice (unii se sinucid) pentru că nu vedem nicio speranță. Apoi, după ce trece întunericul, vedem chiar mai multe ieșiri posibile.

    De gândit astăzi:

    Când vin norii unei probleme sau chiar noaptea unui necaz mai mare, nu trebuie să luăm neapărat decizii majore, ireversibile. Primul pas este să ne plecăm pe genunchi și să cerem ajutor. Dacă încă mă tem, ar trebui să nu mă ridic de pe genunchi și să aștept cu gândul la suferințele Mântuitorului, iar El va aduce pace în inimă și în gânduri. De cele mai multe ori, ieșirea dintr-o criză se rezolvă nefăcând nimic. Dacă nu am nicio idee de bine, ar trebui să nu rostesc cuvinte aspre, rele; ar trebui să nu apelez la violență și să nu mă lamentez. Regretele nu prea mai ajută.

    Daniel Chirileanu
    Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

    Din aceeași categorie

    Ridică-te și mergi mai departe!

    Nu renunța niciodată la a-L urma pe Hristos pentru că ai căzut. Nu există creștin care să nu se fi împiedicat vreodată. Adevărații creștini sunt cei care se ridică și merg mai departe.

    „Ca o pierdere”

    Credința că te poți apropia de Dumnezeu nu este un vis care dispare atunci când deschizi ochii - atunci când trebuie să faci lucrul acesta acasă, la școală sau când ești cu prietenii.

    Unsprezece contra unu

    De ce crezi că poți să lupți singur în calitate de creștin - când vrăjmașul caută să te ucidă (1 Petru 5:8)? Ai nevoie de echipa ta sau nu vei supraviețui.

    Biroul directorului

    Să nu îți fie teamă să te duci la Dumnezeu. Ușa Lui este întotdeauna deschisă. Isus a deschis-o cu sângele Lui.

    Publicate astăzi

    Ridică-te și mergi mai departe!

    Nu renunța niciodată la a-L urma pe Hristos pentru că ai căzut. Nu există creștin care să nu se fi împiedicat vreodată. Adevărații creștini sunt cei care se ridică și merg mai departe.

    De ce cântă păsările din colivie

    Poate în colivia acestei lumi este întuneric, dar eu încă am un cântec pe care trebuie să îl cânt și îl voi cânta. Sper ca acest lucru să te inspire fie să îți găsești vocea, fie să o eliberezi.

    Împărat al cerului

    Hristos a vorbit cu o putere care i-a zguduit pe oameni ca o furtună puternică. „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Glasul Lui a sunat ca o trâmbiță în Templu. GÂNDESC MAI DEPARTE Când am simțit și eu indignarea sfântă manifestată de Isus în Templu?

    A mennyei örökség

    „Romolhatatlan, szeplőtelen és hervadhatatlan örökségre, amely a mennyekben van fenntartva számunkra.” (1Pt 1:4)Krisztus éppen tanított,...

    Cine Ești ?

    Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis....