Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Isaia 41:10
Bătrânul Iacov era convins că Iosif murise și, drept consolare, l-a luat ca protejat pe fratele mai mic al acestuia, pe Beniamin. În Canaan era foamete și oamenii căutau disperați orice sursă de supraviețuire. A ajuns la urechea familiei că în Egipt există hrană de cumpărat. E adevărat că era un drum lung și periculos, dar, decât să mori de foame așteptând, mai bine îți asumai riscul și făceai efortul. S-a luat decizia ca cei zece frați să meargă în Egipt (Geneza 42:13). Doar zece. Exact cei zece care au participat la vinderea lui Iosif. Nici nu bănuiau ei că această excursie de aprovizionare se va transforma într-o istorie incredibilă. Au pregătit cămilele, itinerariul și darurile pentru destinație. Nu bănuiau că o chestiune care s-a petrecut în urmă cu mulți ani va deveni foarte actuală și complicată. Aveau să se confrunte cu ceva ce rămăsese în realitate nerezolvat; ceva ce fusese acoperit de o minciună.
Ți s-a întâmplat vreodată să te ajungă din urmă lucruri nerezolvate sau pe care le uitaseși deja? Cum este când ceva ce credeai clasat revine cu o forță zdrobitoare? Ai spus cândva o vorbă și ai uitat, iar acum se află; ai făcut ceva nepotrivit și ai reușit să ascunzi sub tăcere, dar acum cineva a scos filmarea; ai înșelat sau ai mințit și acum a ieșit dovada la vedere. Este cumplit, nu-i așa? Ce faci când se întâmplă așa ceva? Există cel puțin două abordări: fie încerci din nou să ascunzi și să îngropi problema, fie îți asumi riscul și consecințele, dar o rezolvi o dată pentru totdeauna așa cum se cuvine. Este important de reținut că orice problemă, rezolvată la timp sau mai târziu, presupune sacrificii, responsabilitate, consecințe. De regulă, toate acestea sunt mai puțin dureroase dacă rezolvăm la timp, însă cum noi amânăm mereu, trebuie să avem curajul de a rezolva cu orice costuri și eforturi.
De gândit astăzi:
Nicio problemă nu se rezolvă de la sine și fără costuri personale. Dacă poți, rezolvă acum situațiile dificile. Dacă te-au ajuns din urmă, nu încerca să le mai îngropi, rezolvă acum și vei regăsi liniștea, chiar dacă te va durea un timp.