Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har. Romani 6:14
În Antichitate era ceva obișnuit ca o persoană educată, un învățat, să aibă ucenici. Oamenii care erau speciali erau recunoscuți de societate și, în mod normal, atrăgeau lângă ei persoane care doreau să învețe și să calce pe urmele maestrului lor. Fără să fi urmat vreo școală vestită din vremea Lui, Mântuitorul S-a dovedit a fi foarte educat și cunoscător în multe domenii. Oamenii Îl ascultau mirați, iar fariseii și cărturarii, chiar cu invidie. La început, au fost mereu pe urmele Învățătorului lor doisprezece ucenici. Isus era pentru fiecare dintre ei nu doar învățător, ci și model de viață. Ei aflau informații despre Împărăția cerurilor, dar observau și cum trebuie să se comporte, cum ar trebui să gândească și în ce fel trebuie trăită viața sub toate aspectele. Ucenicii lui Isus erau foarte speciali și diferiți de alți ucenici. Unii dintre ei aveau deja familii și, fără să le abandoneze, făceau și efortul de a fi pe urmele lui Isus. Maestrul lor nu avea o casă proprie, nici o școală, așa cum aveau alți filozofi sau învățători (de exemplu, școala lui Gamaliel). În condiții total diferite și de austeritate, cei doisprezece, inclusiv Iuda Iscarioteanul, au format o echipă. Scopul Domnului era, ca împreună cu aceștia, să înceapă o nouă eră spirituală – creștinismul. I-a învățat principiile simple ale Împărăției, le-a arătat cum trebuie să lucreze împreună (ei erau trimiși în misiune câte doi) și au devenit, din niște simpli pescari sau agricultori, niște oameni educați și capabili de o lucrare deosebită. Un lucru este extrem de important: când i-a chemat, Mântuitorul i-a găsit făcând ceva. Nu i-a găsit trăgând chiulul și plictisindu-se. El avea nevoie de ucenici implicați și harnici. Nu Și-a dorit niciodată să formeze o gașcă sau o bandă de pierde-vară. Ucenicii aveau să devină apostoli, mai puțin unul dintre ei – Iuda Iscarioteanul. Iuda nu a reușit să înțeleagă spiritul Împărăției lui Isus și nu a putut să renunțe la micile lui interese, fapt ce l-a blocat în îndoială, apoi l-a condus la trădare. Iuda nu este singurul care a trădat sau a manifestat necredință față de Isus, dar el este singurul care nu L-a înțeles pe Maestrul lui, iertarea Lui și spiritul Său. A ajuns la disperare din această necunoaștere și s-a sinucis.
De gândit astăzi:
Înainte de a deveni apostol, pe lângă învățătură, un ucenic acceptă și iertarea lui Dumnezeu. Astfel, înțelegând spiritul Împărăției, poate deveni apostol, vestitor al mântuirii.
